Deși a început curajos meciul și a jucat bine în infernul de pe Beșiktaș Park, România a pierdut la limită meciul cu Turcia și va vedea un nou mondial la televizor. Turcia - România s-a încheiat 1-0.
Turcia - România 1-0, în semifinala barajului pentru CM 2026
„Tricolorii” au început bine semifinala cu Turcia, din barajul pentru Cupa Mondială 2026. Ianis Hagi a irosit prima șansă importantă a meciului, când șutul său, din careu, a lovit în cap un jucător turc.
Apoi Vlad Dragomir a nimerit transversala, după o fază superbă, în urma căreia arbitrul a dictat offside. Golul a venit în repriza secundă, când Kadioglu a finalizat impecabil pasa superbă a lui Arda Guler, cel mai scump jucător de pe teren.
După o nouă ocazie a lui Ianis Hagi, același Arda Guler și-a încercat norocul, dar Ionuț Radu a fost la post. În minutul 77, România a mai avut o bară, prin Stanciu, însă trupa lui Mircea Lucescu nu a mai avut puterea să revină pe tabelă și Turcia - România s-a terminat 1-0.
- Turcia va întâlni, pe 31 martie, învingătoarea dintre Slovacia și Kosovo, partidă care se joacă de la ora 21:45. Pierzătoarea va întâlni România.
- România a jucat ultima dată la o Cupă Mondială în 1998.
- Până acum, România a pierdut toate cele trei baraje disputate: cu Slovenia (în 2002), cu Grecia (în 2014) și cu Turcia (în 2026).
Reacția selecționerului Mircea Lucescu: „Singura concluzie e că am pierdut posibilitatea unei calificări din cauza unei greșeli imense în apărare. În rest, am jucat de la egal la egal cu ei. Au dominat, dar fără să-și creeze situații de gol. Am avut ocazii, bara aceea, șutul lui Hagi.
Eu sunt mulțumit, le-am mulțumit jucătorilor pentru că în ultimele 3 zile m-au ascutltat cu tot ce le-am zis, excluzând acel moment. Avem o echipă cu jucători buni, avem o bază, trebuie să ajungă la nivelul unei formații care să se bată pentru aceste calificări.”
LIVE TEXT Turcia - România 1-0
Min. 90+3: Final de meci. Turcia - România 1-0.
Min. 77: Bară România. Stanciu șutează din unghi, mingea lovește bara și se plimbă aproape de linia porții.
Min. 75: Fault extrem de dur al lui Bardakci asupra lui Dennis Man, cu crampoanele pe genunchi. Arbitrul a acordat lovitură liberă, dar nu a acordat niciun fel de cartonaș.
Min. 72: Ocazie Turcia. Șutul lui Arda Guler e respins spectaculos de Ionuț Radu.
Min. 61: Bară Turcia. Yıldız șutează superb din afara careului și nimerește transversala.
Min. 55: Ocazie România. Ianis Hagi șutează pe lângă poartă, din careu.
Min. 53: Gol Turcia. Guler pasează perfect în careu, Kadıoğlu preia de lângă un Rațiu absent și deschide scorul.
Min. 46: Începe repriza a doua.
Min. 45+1: La pauză, Turcia - România 0-0. În prima repriză, turcii au avut o posesie de 69%. Nu a existat niciun șut pe spațiul porții în prima parte a meciului.
Min. 24: Vlad Dragomir șutează din apropierea porții și nimerește transversala, însă arbitrul dictează offside.
Min. 23: Prima ocazie a României. După o centrare a lui Bancu, Ianis Hagi șutează din întoarcere, din centrul careului, dar mingea lovește capul unui jucător și trece peste poartă.
Min 1: Începe prima repriză a meciului. Turcia are lovitura de start.
Echipele de start pentru Turcia - România
Selecționerul Mircea Lucescu îl titularizează în poarta României pe Ionuț Radu, jucătorul care era incert zilele trecut, din cauza accidentării suferite în meciul lui Celta Vigo cu Deportivo Alaves. Ianis Hagi, jucător în Turcia, la Alanyaspor, a fos desemnat căpitanul echipei naționale pentru acest meci.
Mai jos, echipele de start:
România: I. Radu - Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu - R. Marin, V. Dragomir - Man, I. Hagi, Mihăilă - Bîrligea
Turcia: Uğurcan Çakır - Mert Müldür, Samet Akaydin, Abdülkerim Bardakcı, Ferdi Kadıoğlu - İsmail Yüksek, Hakan Çalhanoğlu - Barış Alper Yılmaz, Arda Güler, Kenan Yıldız - Kerem Aktürkoğlu
Suporterii români încep să se adune la punctul oficial de întâlnire
Suporterii români încep să se adune la punctul oficial de întâlnire, înaintea meciului programat să înceapă la ora 19:00. Federația Română de Fotbal a publicat imagini cu fanii români, îmbrăcați în tricourile galbene ale echipei naționale.
Imagini publicate și de Jandarmeria Română, pe Facebook:
Imagini de la ultimul antrenament al tricolorilor
Echipa națională a României a susținut, joi, ultimul antrenament pe Beșitaș Park, înaintea meciului care începe la ora 19:00.
Imagini de la antrenament:
Peste 3.000 de suporteri români vor susține naționala în tribune
FRF a transmis, cu câteva ore înaintea meciului cu Turcia, ultimele noutăți despre organizarea partidei:
- Organizatorii au anunțat că în stadion se vor afla cu siguranță peste 3.000 de suporteri români. Numărul acestora ar putea fi chiar dublu.
- Punctul oficial de întâlnire al suporterilor români a fost stabilit de autorități în Piața Taksim – Parcul Gezi.
- Suporterii se pot aduna liber în Parcul Gezi, începând cu ora 15:45, când va fi deschis Fan Meeting Point-ul.
- Fan Walk-ul către stadion este programat să înceapă la ora 16:45, sub supravegherea poliției, iar traseul până la stadion are aproximativ 800 de metri.
- Accesul în tribune se va face începând cu ora 17:00, cu trei ore înainte de start.
- În sectorul României, fanii vor găsi stegulețe cu tricolorul.
- La finalul partidei, suporterii din sectorul rezervat fanilor români vor fi nevoiți să mai aștepte cel puțin 45 de minute înainte de a putea părăsi stadionul.
Mircea Lucescu: „Vom face tot ce e posibil să merităm această calificare”
Fost antrenor la Galatasaray și Beșiktaș, dar și fost selecționer al naționalei Semilunei, Mircea Lucescu și-ar fi dorit ca atât România, cât și Turcia să fie prezente la Campionatul Mondial din vara acestui an.
Tehnicianul în vârstă de 80 de ani promite că jucătorii săi vor face tot posibilul pentru a ieși învingători din duelul din această seară de la Istanbul. Revenit după 16 luni la prima reprezentativă, Radu Drăgușin e pregătit să obțină un succes istoric în tricoul naționalei.
Mircea Lucescu, selecționerul României: „E un joc foarte important, vom face tot ce e posibil să merităm această calificare. Ambianța este extraordinară, mă așteptam să se dea dreptul mai multor suporteri români să fie pe stadion, cel puțin 30%. Cred că stadionul oricum s-ar fi umplut. Iubesc mult Turcia, mi-a adus multe satisfacții, atât profesionale, cât și de viață, m-am simțit foarte bine în mijlocul suporterilor turci, îi respect, dar profesia este altceva. Sunt aici să câștig acest meci.”
Radu Drăgușin, fundașul echipei naționale a României: „Îl vedem ca pe un meci decisiv, cu siguranță. Un meci in care trebuie să demonstrăm că merităm să mergem la mondial și asta vom arăta. Am discutat și despre acest aspect, cu siguranță publicul va fi foarte cald, așa sunt ei. Ne așteptam la un meci într-o atmosferă ostilă, dar putem trece peste și aplica planul.”
Lotul României pentru meciul cu Turcia
Selecționerul Mircea Lucescu a ales cei de 23 de fotbaliști care vor fi pe foaia de joc pentru meciul cu Turcia. Ionuț Radu este în lot și cel mai probabil va fi titular în poarta României.
Au fost lăsați în afara lotului Cătălin Căbuz (portar, FC Argeș), Claudiu Petrila (mijlocaș, Rapid), Kevin Ciubotaru (funaș, Hermannstadt) și Adrian Rus (fundaș, Universitatea Craiova).
Lotul României pentru meciul cu Turcia:
Ionuț Radu, Marian Aioani, Laurențiu Popescu, Andrei Rațiu, Radu Drăgușin, Adrian Coubiș, Virgil Ghiță, Vladimir Screciu, Alexandru Dobre, Ștefan Baiaram, Denis Bîrligea, Nicolae Stanciu, Nicușor Bancu, , Valentin Mihăilă, Ianis Hagi, Andrei Burcă, Daniel Miculescu, Răzvan Marin, Florin Tănase, Dennis Man, Vlad Dragomir, Marius Coman, Deian Sorescu.
Selecționer: Mircea Lucescu.
Turcia - România, semifinala barajului pentru calificare la Cupa Mondială 2026
La fel ca românii, turcii vor și ei să ajungă la un mondial după o pauză de 24 de ani, în timp ce „Tricolorii” nu au mai fost la această competiție de 28 de ani. Pe teren proprii, turcii sunt redutabili, cu șapte victorii din zece partide, două remize și o înfrângere, care a fost cu liderul mondial, Spania (0-6). În retur, turcii au remizat pe terenul Spaniei, 2-2.
De cealaltă parte, România are trei victorii în ultimele patru meciuri. Cel mai mare succes, ca scor, a fost acel 7-1 cu modesta San Marino, ultima echipă a lumii.
- România se află pe locul 49 mondial, în timp ce Turcia este a 25-a în ierarhia FIFA.
- Selecționerul României, Mircea Lucescu (79 de ani) a pregătit și naționala Turciei timp de un an și jumătate (august 2017 - februarie 2019). „Il Luce” a antrenat în Turcia două echipe de club: Galatasaray (iulie 2000 - iunie 2002) și Beșiktaș (iulie 2002 - mai 2004).
Turcii, de cinci ori mai valoroși
Lotul Turciei, convocat de selecționerul italian Vicennzo Montella, are o valoare de 517,7 milioane de euro, conform publicației de specialitate Transfermarkt. Cel mai scump este Arda Guler, de la Real Madrid, cotat la 90 de milioane de euro.
De partea cealaltă, lotul echipei pregătite de Mircea Lucescu este de 102,85 milioane de euro, adică de peste cinci ori mai puțin față de turci. Cel mai valoros „tricolor” este fundașul lui Tottenham, Radu Drăgușin, cotat la 20 de milioane de euro. El deține recordul pentru cel mai scump transfer al unui jucător român din istorie (25 de milioane de euro).
Din lotul României, portarul Ionuț Radu, de la Celta Vigo, s-a accidentat la o gambă și nu se știe dacă va putea juca. Iar turcii nu vor putea conta pe fundașul Caglar Soyuncu.
La întâlnirile directe, România are un avantaj în fața Turciei. Federația Română de Fotbal spune că cele două echipe s-au întâlnit de 26 de ori, dintre care România a câștigat 14 partide, Turcia s-a impus de cinci ori, iar șapte partide au fost remize (golaveraj 49-24). Însă din cele 26 de întâlniri, doar 10 a fost oficiale, iar restul, amicale.
Turcia - România, echipele probabile
Turcia: Cakir - Celik, Bardakci, Kaplan, Kadioglu - Calhanoglu, Kokcu - Yilmaz, Guler, Yildiz - Gul
Selecționer: Vincenzo Montella
România: Aioani - Rațiu, Drăgușin, Ghiță, Bancu - R. Marin, Dragomir - Man, Hagi, Mihăilă - Bîrligea
Selecționer: Mircea Lucescu
Lotul României pentru barajul cu Turcia
Portari: Ionuț RADU (Celta Vigo | Spania, 7/0), Laurențiu POPESCU (Universitatea Craiova, 0/0), Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 0/0), Cătălin CĂBUZ (FC Argeș, 0/0);
Fundași: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 36/2), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 27/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 44/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 8/1), Adrian RUS (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei COUBIȘ (Universitatea Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 50/2), Kevin CIUBOTARU (Hermannstadt, 1/0);
Mijlocași: Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 6/0), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 5/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 72/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 84/15), Florin TĂNASE (FCSB, 26/5), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 51/8), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 43/11), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 5/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 33/5), Claudiu PETRILA (FC Rapid 1923, 2/0), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 2/1);
Atacanți: Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 7/2), David MICULESCU (FCSB, 6/0), Marius COMAN (UTA Arad, 0/0).
Lotul Turciei pentru duelul cu România
Portari: Altay Bayindir (Manchester United), Mert Günok (Fenerbahce), Muhammed Sengezer (Istanbul Basaksehir), Ugurcan Cakir (Galatasaray)
Fundași: Abdulkerim Bardakci (Galatasaray), Ahmetcan Kaplan (NEC Nijmegen), Eren Elmalı (Galatasaray), Ferdi Kadıoğlu (Brighton), Merih Demiral (Al Ahli), Mert Müldür (Fenerbahce), Mustafa Eskihellaç (Trabzonspor), Ozan Kabak (Hoffenheim), Samet Akaydin (Rizespor), Zeki Celik (AS Roma)
Mijlocași: Atakan Karazor (Stuttgart), Hakan Calhanoglu (Inter), Ismail Yuksek (Fenerbahce), Kaan Ayhan (Galatasaray), Orkun Kökçü (Besiktas), Salih Ozcan (Borussia Dortmund)
Atacanți: Aral Simshir (Midtjylland), Arda Güler (Real Madrid), Barış Alper Yılmaz (Galatasaray), Deniz Gül (FC Porto), Irfan Can Kahveci (Kasimpasa), Kenan Yıldız (Juventus), Kerem Akturkoglu (Fenerbahce), Oguz Aydin (Fenerbahce), Semih Kılıçsoy (Cagliari), Yunus Akgun (Galatasaray)
