Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

O inedită expoziție fotografică în aer liber a fost lansată în Piața Unirii din Timișoara. ”Noi, Poporul / We, the People” – așa este intitulat eseul fotografic care marchează 25 de ani de parteneriat strategic între România și Statele Unite ale Americii.

Organizată de Ambasada Statelor Unite, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Agenția Națională de presă Agerpres și Universitatea din Craiova, expoziția cuprinde 150 de fotografii, care ilustrează bunele relații dintre România și SUA. Parteneriatul strategic a fost lansat în 11 iulie 1997, cu prilejul vizitei președintelui american de atunci, Bill Clinton, la București.

James H. Landrum – comandant Divizia Aeropurtată: Evident, parteneriatul este puternic. Suntem aici să sărbătorim ceea ce cele două țări au reușit să creeze împreună. Pentru mine e o situație specială, pentru că sunt comandant al Diviziei Aeropurtate 101 și suntem aici ca să cântăm în cinstea parteneriatului, la Muzeul de Arte. Și interpretăm jazz, care e o formă de artă unică americană.

Jacob Connor – senior afaceri publice: Continuăm să întărim acest parteneriat și chiar să sărbătorim cei 25 de ani. Tot ceea ce facem este pentru oameni, de către oameni. Să-l facem mai puternic (nr. parteneriatul) e un lucru minunat.

Cosmin Tabără – viceprimar Timișoara: România a avansat foarte mult, România a progresat. Prin acest parteneriat, România a reușit să facă reforme în administrație. Poate nu câte ar trebui, dar pași s-au făcut. Au făcut reforme economice. Poate nu câte ar trebui, dar s-au făcut, iar economia noastră de astăzi este cu totul alta și datorită acestui parteneriat.

Expoziția fotografică va fi deschisă la Timișoara până în 24 octombrie, după care va fi prezentă și în București, Sibiu, Cluj-Napoca, Iași și Constanța.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE