România a câștigat o medalie de aur, două de argint și una de bronz la Campionatele Mondiale de canotaj rezervate sportivilor cu vârste până în 23 de ani (U23), care s-au încheiat duminică la Duisburg, Germania. În premieră pentru canotajul românesc, Bianca-Camelia Ifteni a cucerit aurul la schif simplu feminin.
„Drumul spre podiumul mondial a fost deschis ieri (sâmbătă, n.r), în prima zi a finalelor, de Patrick Francisc Sebestyen și Eduard Angel Moldovan, în proba de dublu rame masculin (BM2-).
Astăzi, Bianca-Camelia Ifteni a cucerit AURUL la schif simplu feminin (BW1x), o premieră în istoria canotajului românesc la categoria Under23. Este pentru prima dată când România cucerește titlul mondial în această probă, la capătul unei finale spectaculoase”, se arată într-un comunicat al Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
Tricolorii, în sprint spre locurile de podium
„După ce în prima jumătate a cursei era pe locul 4, Bianca Ifteni a reușit o revenire impresionantă pe finalul cursei. Cu un sprint remarcabil pe ultimii 500 m, Bianca și-a depășit toate adversarele și a trecut prima linia de sosire, cu timpul 07:33.83, urmată de reprezentantele Irlandei și Spaniei.
Primul ARGINT a fost câștigat David Costel Chitic și Stejara Olariu, în proba de dublu vâsle mixt (BMix2x). Tricolorii au fost la câteva zecimi de secundă în spatele sportivilor din Grecia, primii clasați, dar cu timpul 06:34.75 i-au întrecut pe canotorii din Germania, ocupanții locul 3.
Cea de-a doua medalie de ARGINT a fost cucerită în proba de 8+1 mixt (BMix8+). Iuliana Irina Cantoriu, Andreea Petras, Iulica-Maria Ursu, Sebastian Alexandru Tașcă, Nicolae Răzvan Stoian, Sergiu Anfimov, Antonel Avăcăriței, Denisa Cristina Ailincăi și Maria-Antonia Iancu au încheiat cursa finală cu timpul de 05:52.47, după echipajul Statelor Unite ale Americii și dar înaintea reprezentanților Olandei”, a mai precizat COSR.
