Rezultate admiterii la liceu 2025 au fost publicate. Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educației, au fost repartizați computerizat în această etapă 112.196 de elevi (97,02%) din totalul elevilor (115.638) cu opțiuni completate. Dintre aceștia, 48.912 candidați la admitere (43,6%) au fost admiși la prima opțiune.
Peste 3.400 de elevi au rămas fără loc la liceu după repartizare. Dintre aceștie, 66 au avut medii de admitere peste 8.00.
- 3 elevi au avut media de admitere peste 9.00 și nu au fost repartizați
- 7 elevi au avut media de admitere între 8.50 și 9.00 și nu au fost repartizați
Elevii vor fi repartizați computerizat în a doua etapă, pe locurile rămase libere.
Calendarul etapei 2 a repartizării la licee
Elevii care nu au fost repartizați în prima etapă sau care nu au depus dosarul de înscriere vor participa la a doua etapă a admiterii la liceu, care începe pe 1 august, potrivit calendarului admiterii la liceu 2025:
- 29 iulie 2025 - Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere.
- 30 iulie – 1 august 2025 - Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.
- 1 august 2025 - Afișarea centrului de admitere, a situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților rromi, precum și a celor destinate candidaților, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă.
- 11-13 august 2025 - Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaților care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, precum și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă.
- 18-19 august 2025 - Repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București.