La Cupa Mondială, fiecare gol poate decide un meci, dar unele goluri reușesc să intre și în istorie. Unii fotbaliști au uimit lumea pentru că au înscris la o vârstă la care abia își începeau cariera. Alții au demonstrat că performanța nu are limită de vârstă nici după 40 de ani.
Două recorduri din istoria marcatorilor la Cupa Mondială par aproape imposibil de doborât: cel mai vârstnic și cel mai tânăr jucător care au înscris la un turneu final.
Primul îi aparține camerunezului Roger Milla. La Mondialul american din 1994, Milla a înscris la 42 de ani și 39 de zile. Este încă de atunci cel mai vârstnic marcator din istoria turneului.
La Mondialul din 2026, Cristiano Ronaldo a urcat pe locul al doilea, după golul marcat pentru Portugalia la 41 de ani și 147 de zile.
În Top 5 al celor mai vârstnici marcatori se mai află și bunul prieten al lui Cristiano, portughezul Pepe, care a înscris la ediția din 2022 la 39 de ani și 283 de zile.
De asemenea, Lionel Messi, care continuă să înscrie la această ediție, la 39 de ani, și suedezul Gunnar Gren, care marca în 1958 la 37 de ani și 236 de zile.
La polul opus, avem un record care rezistă de aproape șapte decenii. Pelé avea doar 17 ani și 239 de zile când înscria pentru Brazilia împotriva Țării Galilor, la Cupa Mondială din 1958, devenind cel mai tânăr marcator din istoria competiției.
În spatele său este Manuel Rosas. Mexicanul a marcat la 18 ani și 93 de zile încă de la primul Campionat Mondial, în 1930.
Spaniolul Gavi este autor al unui gol la 18 ani și 110 zile la ediția din 2022.
Cupa Mondială 2026 l-a adus în acest clasament și pe senegalezul Ibrahim Mbaye, care a înscris împotriva Franței la doar 18 ani și 143 de zile.
Iar englezul Michael Owen completează Top 5 după golul spectaculos reușit la 18 ani și 190 de zile, la Mondialul din 1998, împotriva României.
- „90 de minute în 90 de secunde” este o pastilă video zilnică realizată de Euronews România pentru Cupa Mondială 2026. Urmăriți toate episoadele pe canalul de Youtube.
