Reacția Rusiei în cazul negocierilor purtate de Zelenski la Berlin: A început să promoveze războiul după ce a ajuns la putere cu promisiuni de pace

Președintele Volodimir Zelenski a ajuns la putere prin promisiuni de pace, însă a început să promoveze războiul, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenția rusă Tass. De asemenea, consilierul prezidențial Iuri Ușakov îl acuză pe Zelenski că a început să discute despre alegerile din Ucraina sub presiunea Statelor Unite.

„Zelenski a câștigat alegerile împotriva (președintelui ucrainean de atunci, Piotr) Poroșenko pe baza promisiunilor de pace. Dar, în loc să se țină de cuvânt, a continuat să încalce Acordurile de la Minsk și să tragă de timp. A devenit clar că nimeni nu intenționa (să pună în aplicare acordurile).

A început să promoveze războiul în loc de pace”, a declarat Dmitri Peskov, după ce a fost întrebat dacă afirmațiile lui Zelenski după câștigarea alegerilor pot fi considerate o dovadă a planurilor Kievului de a se pregăti de război.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a adăugat că acordurile de la Minsk erau, de fapt, un plan pus în aplicare, care fusese semnat de toate părțile, inclusiv de Poroșenko.

De asemenea, consilierul prezidențial rus Iuri Ușakov l-a acuzat pe Zelenski că a început să discute despre alegerile din Ucraina sub presiunea administrației de la Washingtonul.

Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu acordat Politico că a venit momentul să se organizeze alegeri prezidențiale în Ucraina. În replică, Zelenski și-a anunțat disponibilitatea de a face acest lucru.

„El a început să vorbească despre alegeri sub presiunea colegilor săi americani. Ce duplicitate”, a afirmat Ușakov, potrivit Tass.

Oficialii ruși au reacționat în contextul în care președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns duminică la Berlin, pentru a începe negocierile cu trimisul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff, dar și cu liderii europeni.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE