Putin spune că Rusia a cerut să intre în NATO, dar a fost respinsă

Președintele rus Vladimir Putin le-a reproșat joi aliaților europeni ai Kievului că sunt principalul obstacol în calea soluționării conflictului în Ucraina și le-a sugerat să ocupe mai degrabă de problemele lor interne decât să alimenteze 'isteria' unui război cu Rusia.

Putin a declarat că în trecut Rusia și-a arătat disponibilitatea de a adera la NATO.

'Țara noastră, căutând să elimine bazele confruntării între blocuri și să creeze un spațiu comun de securitate, și-a declarat de două ori inclusiv disponibilitatea de a adera la NATO', a susținut președintele rus.

Prima dată acest lucru s-a întâmplat 'în 1954, pe vremea Uniunii Sovietice', iar a doua oară a fost 'în timpul vizitei președintelui american Bill Clinton la Moscova', însă 'de fiecare dată am fost practic respinși categoric', iar Clinton a afirmat atunci că ideea aderării Rusiei la NATO i se părea interesantă și posibilă, dar s-a răzgândit peste noapte după ce s-a consultat cu aliații, a rememorat Putin.

Potrivit liderului de la Kremlin, Rusia era dispusă să colaboreze cu Occidentul în 'chestiuni de securitate și stabilitate globală. Dar colegii noștri occidentali s-au arătat reticenți în a se elibera din ghearele stereotipurilor geopolitice și istorice, din viziunea simplificată și schematică asupra lumii'.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE