Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Putin: Rusia va învinge Ucraina pe teren, dar este gata de un acord prin mijloace pașnice pe bazele de la Anchorage

Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat că Rusia este pregătită să pună capăt războiului din Ucraina prin negocieri, dar va continua ofensiva militară dacă nu se ajunge la un acord. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei întâlniri cu reprezentanți ai agențiilor de presă străine, organizată în marja forumului economic anual de la Sankt Petersburg, relatează Reuters.

Liderul de la Kremlin a susținut că trupele ruse continuă să avanseze în estul Ucrainei și a prezentat situația din regiunile ocupate de Moscova.

„Ofensiva este în desfășurare zi de zi. În prezent, Federația Rusă a preluat controlul deplin asupra Republicii Populare Lugansk – 100%. Și a adus sub controlul său peste 85% din teritoriul Republicii Populare Donețk”, a spus Putin.

Președintele rus nu a indicat nicio schimbare a poziției Moscovei privind condițiile pentru încheierea războiului și a reiterat revendicările teritoriale ale Rusiei în estul Ucrainei.

Putin: „Rusia este de acord cu compromisurile pe care le-am discutat la Anchorage”

Putin a afirmat că Moscova este dispusă să încheie conflictul pe cale diplomatică și să respecte compromisurile discutate cu președintele american, Donald Trump.

„Suntem, în mod cert, pregătiți și dispuși să ajungem la un acord cu Ucraina prin mijloace pașnice. Mai exact, pe baza discutată în timpul întâlnirii noastre cu președintele Trump la Anchorage. Rusia este de acord cu compromisurile pe care le-am discutat la Anchorage. Partea ucraineană trebuie, de asemenea, să fie de acord cu aceste compromisuri. Atunci conflictul va ajunge rapid la o încheiere naturală”, a afirmat președintele rus.

Putin: Propunerile lui Trump pot constitui baza unui acord de pace

Liderul de la Kremlin a declarat că inițiativele promovate de Donald Trump ar putea reprezenta punctul de plecare pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina.

Putin a mai spus că este încrezător că propunerile de pace înaintate de președintele american ar putea constitui baza pentru un acord de pace cu Ucraina, însă a subliniat că Trump trebuie încă să convingă Kievul să accepte aceste condiții.

În opinia sa, liderul de la Casa Albă încearcă „în mod sincer” să găsească o soluție pentru încheierea conflictului.

În cadrul aceleiași întâlniri, președintele rus a vorbit și despre racheta hipersonică Oreșnik, una dintre cele mai noi arme dezvoltate de Rusia.

Potrivit lui Putin, Moscova nu a utilizat până acum racheta împotriva Ucrainei în condiții reale de luptă, ci doar în cadrul unor teste menite să evalueze performanțele acesteia și să ofere date pentru o eventuală utilizare pe scară largă în viitor.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

euronews.ro: Știri de ultimă oră, breaking news, #AllViews