Sute de fermieri și crescători de animale au ieșit în stradă în mai multe orașe din Grecia, după ce au rămas fără subvențiile acordate de Uniunea Europeană. Oamenii cer sprijin financiar urgent din partea guvernului elen, în condițiile în care epidemia recentă de variolă ovină a dus la sacrificarea a aproximativ 400.000 de animale la nivel național.
Fermierii greci spun că au rămas fără mijloace de trai, fără animale și fără ajutor financiar. Mulți se plâng că nu mai pot lucra pământul și nu își pot întreține familiile.
Mary Marou, fermieră: „Suntem aici pentru a obține despăgubiri pentru animalele noastre, pentru a ni se da animale și pentru a ne salva veniturile. Suntem aici pentru că ne-au sacrificat animalele și ne-au lăsat la mila lui Dumnezeu. Noi, cei mici, care muncim toată ziua cinstit, plătim prețul.”
Subvențiile europene, suspendate în urma unor anchete de fraudă
Nemulțumirea fermierilor este amplificată de decizia Parlamentului European de a suspenda plata subvențiilor, în urma unor anchete privind fraudarea fondurilor europene destinate agriculturii din Grecia.
Fermierii susțin că sunt pedepsiți pe nedrept și cer Comisiei Europene să investigheze situația, pentru a afla unde s-au pierdut banii destinați lor.
Nikolaos Paliamaxidis, fermier: „Uniunea Europeană trimite banii, dar dacă guvernul nu îi gestionează corect, atunci UE ar trebui să trimită fondurile direct fermierilor. Să ne dea nouă banii, nu birocraților. Ar trebui să ceară dovezi și să ne plătească direct.”
Dimitris Baloukas, fermier: „Solicităm UE, în cooperare cu guvernul și ministerul, să găsească formula potrivită pentru a scăpa de ‘paraziți’, de toți cei care au deturnat banii care aparțineau fermierilor greci.”
Pe lângă pierderea subvențiilor, fermierii sunt afectați și de epidemia de variolă ovină, care a lovit puternic sectorul zootehnic. În unele regiuni, inclusiv Tesalia, au fost sacrificate peste 200.000 de animale.
Apostolos Staikos, jurnalist Euronews Grecia: „Fermierii și crescătorii de animale spun că sectorul se îndreaptă spre un dezastru total. Ei vorbesc și despre gestionarea defectuoasă a epidemiei, care a dus la sacrificarea masivă a oilor.”
