Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Întârzieri la metrou, luni dimineață. Trenurile fără revizie nu au fost scoase în circulație

Bucureștenii se confruntă cu aglomerația la metrou, luni dimineață. Timpii de așteptare au crescut, deoarece trenurile care nu au revizia făcută nu au fost scoase în circulație.

Metrorex a pus la dispoziție doar 50 din cele 57 de rame, iar timpul de așteptare în stații este cuprins între 6 și 9 minute, potrivit unui comunicat transmis de companie.

Firma care asigură mentenanța trenurilor, sancționată

”Metrorex informează că, în perioada imediat următoare, programul de circulație a trenurilor de metrou, pe toate magistralele, va suferi modificări din cauza neasigurarii numărului suficient de trenuri, de către Alstom Transport S.A. - prestator al serviciilor de mentenanță a trenurilor de metrou, conform graficelor de circulație asumate.

În perioada următoare, intervalele de circulație ar putea ajunge până la 10 minute în orele cu vârf de trafic.

Metrorex vă aplica operatorului de servicii de mentenanță, Alstom Transport S.A., toate sancțiunile legale și contractuale pentru situația creata pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate conform prevederilor contractuale.

Înțelegând disconfortul creat călătorilor, personalul Metrorex care organizează și supraveghează circulația trenurilor de metrou vă lua masuri operative pentru asigurarea unor intervale de succedare a trenurilor cât mai apropiate de graficele normale de circulație, în scopul limitării efectelor survenite că urmare a acestei situații neplăcute.

Pe aceasta cale, Metrorex prezinta scuze călătorilor ce folosesc acest mijloc de transport și îi asigura că întreprinde demersuri permanente în vederea asigurării condițiilor optime de călătorie cu metroul.”, mai spune sursa citată.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE