Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Președintele Turciei, avertisment după doborârea unei rachete iraniene: Cei care ne amenință suveranitatea, haideți să vedem ce puteți!

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan și-a reiterat miercuri avertismentele de a nu extinde conflictul din Orientul Mijlociu. „Cine râvnește la teritoriile noastre, ne amenință suveranitatea și caută aventura, nu vom evita să le spunem: «haideți să vedem ce puteți»”, a transmis liderul turc.

Erdogan a vorbit în cadrul unei reuniuni a grupului parlamentar al partidului său (AKP) despre escaladarea războiului din Orientul Mijlociu, conflict în care sunt implicate Statele Unite, Israelul și Iranul.

„Mâna care se năpustește asupra Turciei, limba care vorbește împotriva Turciei va arde. Nu avem ochii ațintiți asupra suveranității sau teritoriilor vreunei țări, dar dacă cineva râvnește teritoriile noastre, ne amenință suveranitatea și caută aventură, nu vom ezita să spunem: haide să vedem ce puteți”, a declarat președintele turc Recep Tayyip Erdogan, potrivit Haberler.

Nu este prima oară când liderul turc avertizează Iranul să nu extindă conflictul din Orientul Mijlociu, după ce NATO a interceptat o rachetă iraniană în spațiul aerian al Turciei, a doua din 4 martie.

„În pofida avertismentelor noastre sincere, continuă să se ia măsuri extrem de greșite și provocatoare, care pun la încercare prietenia Turciei', a avertizat Erdogan, potrivit agenției EFE.

„Nu trebuie să adoptăm atitudini care aruncă umbre asupra istoriei de o mie de ani de vecinătate și fraternitate și care deschid răni adânci în inima și mintea națiunii noastre', a declarat Erdogan într-un discurs transmis în direct de postul turc NTV.

Turcia face tot posibilul pentru ca 'focul să nu se extindă și să nu mai curgă sânge' și urmărește evoluția conflictului în strânsă cooperare cu ceilalți membri NATO și alți aliați, a afirmat președintele turc.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE