Moment inedit oferit de premierul moldovean Vasile Tofan. Șeful Guvernului de la Chișinău a renunțat la costum pentru o zi și a traversat înot strâmtoarea Bosfor, alături de fiul său în vârstă de 14 ani.
Tofan a parcurs traseul de 6,5 kilometri dintre malul asiatic și cel european al Istanbulului în cadrul unei curse organizate de Comitetul Olimpic Turc. Cursa a pornit de pe continentul asiatic și s-a încheiat pe cel european.
„Fiul meu a fost mai rapid decât mine", a scris Vasile Tofan, pe facebook, la scurt timp după încheierea competiției.
Premierul a explicat că a vrut astfel să respecte o promisiune făcută fiului său înainte de preluarea mandatului. Cursa Intercontinentală de Înot Boğaziçi a adunat în acest an 2.500 de participanți din mai multe țări.
