Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Povestea trofeului Cupei Mondiale: de la Victory și Cupa Jules Rimet, până la simbolul de astăzi

Câștigătoarea Cupei Mondiale 2026 va ridica duminică unul dintre cele mai valoroase trofee din sport. Puțini știu însă că acesta nu este primul trofeu din istoria competiției.

Între 1930 și 1970, câștigătoarea primea trofeul numit inițial Victory, creat de sculptorul francez Abel Lafleur. Acesta o înfățișa pe zeița greacă a victoriei, Nike, și era realizat din argint placat cu aur. 

În 1946, FIFA l-a redenumit Cupa Jules Rimet, în onoarea președintelui care a avut un rol decisiv în înființarea Campionatului Mondial.

În 1966, cu doar câteva luni înaintea turneului din Anglia, trofeul a fost furat dintr-o expoziție organizată la Londra. A fost găsit după numai șapte zile, înfășurat în hârtie de ziar, sub un gard viu, de Pickles, un câine din rasa Collie. Patrupedul a devenit peste noapte o vedetă în Marea Britanie.

Regulamentul de atunci prevedea că prima națională care cucerește de trei ori titlul mondial păstrează definitiv trofeul. Brazilia a reușit acest lucru în 1970, după succesele din 1958, 1962 și 1970. 

Însă, în 1983, Cupa Jules Rimet a fost furată din sediul Federației Braziliene de Fotbal și nu a mai fost recuperată niciodată. Cea mai răspândită teorie este că a fost topită și vândută ca aur.

Încă din 1974, FIFA a introdus trofeul pe care îl cunoaștem și astăzi. Creat de italianul Silvio Gazzaniga, este realizat din aur de 18 karate și îi înfățișează pe doi oameni care susțin globul pământesc.

Spre deosebire de vechea Cupă Jules Rimet, actualul trofeu nu poate fi câștigat definitiv. El rămâne proprietatea FIFA, iar campioana lumii îl păstrează doar pentru festivitatea de premiere și o perioadă limitată, înainte de a primi o replică oficială. 

Trofeul original se întoarce apoi în custodia FIFA, gata să fie ridicat din nou peste patru ani.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Povestea trofeului Cupei Mondiale: de la Victory și Cupa Jules Rimet, până la simbolul de astăzi