Focul de artificii de Revelion este contestat și la Craiova, după alte orașe din țară, pentru că traumatizează animalele de companie. Este cazul lui Duke, un cățel găsit după doi ani de când a fugit de acasă, speriat de zgomotul artificiilor. Zgomotul îi afectează și pe cei sensibili sau cu probleme de sănătate, se arată într-o petiție.
Artificiile de Revelion, un pericol pentru animale
Duke este marcat de zgomotul artificiilor, iar fiecare Revelion reprezintă un stres imens pentru el.
Acest cățel a dispărut într-o noapte de Revelion din cauza petardelor care au fost lansate de către locuitori din zonă, a sărit pur și simplu gardul și l-am găsit după doi ani de zile la 10 km din locul în care ne aflăm acum. Este absolut terorizat de zgomote, este un câine bătrân, putea chiar să moară, putea să-și pierdă viața din cauza zgomotelor.
Câteva momente cu lumini și spectacol pirotehnic înseamnă un dezastru pentru animale.
Aurelia Loacă președintele Asociației „Viața Animalelor”: Vreau să spun că oamenii trebuie să înțeleagă că nu mai putem permite astfel de evenimente care să fie cu zgomot, foc de artificii, cu tot felul de petarde și așa mai departe. Aceste lucruri se pot realiza și cu tehnologia modernă dacă apelăm la drone, de pildă, sau dacă apelăm la lasere, efectul vizual poate fi același.
Localnică: Aș prefera artificii care să nu facă prea mult zgomot pentru că am animale. Și câinii, mai ales, se sperie teribil de la chestia asta și îi traumatizează.
Localnică: Din moment ce animalele se sperie, clar, le afectează. Deci, ăsta este motivul pentru care iubitorii de animale nu vor artificii.
În spațiul online a fost inițiată o petiție în care semnatarii cer să fie interzise focurile de artificii. Ei vor înlocuirea lor cu un spectacol bazat pe tehnologie. Reprezentanții administrației locale au altă părere.
Marina Andronache, purtător de cuvânt Primăria Craiova: Focul de artificii îl avem de fiecare dată de Revelion și importante sunt acele petarde pe care locuitorii sau cetățenii le cumpără și le aruncă pe domeniul public, acelea sunt periculoase, dar cu focurile de artrificii care sunt atestate, autorizate, certificate nu este nicio problemă. Chiar sunt un motiv de bucurie pentru toți cei care vin, spectactorii de la Revelion vin, poate, special pentru spectacolul de artificii care se întâmplă o dată sau de două ori pe an.
Artificiile devin amintiri în multe orașe mari
Anul acesta au renunțat la artificii Cluj-Napoca, Braşov, Iaşi, Constanţa, Galaţi și, de curând, și Târgu–Jiu.
Din acest an, este interzisă vânzarea către persoane fizice a artificiilor şi petardelor periculoase. Amenzile pornesc de la 1.000 de lei şi ajung până la 7.500 de lei pentru persoanele fizice. În cazul persoanelor juridice, amenzile sunt cuprinse între 10.000 şi 75.000 de lei. Există şi o pedeapsă cu închisoarea prevăzută în noua lege, de la 1 la 5 ani.
