Poluare masivă în București din cauza incendiului de la Dragonul Roșu, încă nestins. În zona Dristor, sunt valori de poluare de 11 ori mai mari

Poluare în mai multe zone din București din cauza incendiului din Pantelimon care a distrus o parte din Complexul Comercial Dragonul Roșu. Aerul a devenit înțepător până în cartierul Berceni și chiar în centrul Bucureștiului, iar pompierii încă intervin.

În zona Bulevardului Basarabia, unde a mers în jurul orei 10:00 echipa Euronews, mirosul este puternic înțepător, specific plasticului ars. Trecătorii susțin că s-a simțit cel mai intens de dimineață, când abia dacă se putea respira. Și în centrul Bucureștiului, în zona Unirii, este la fel, aceeași senzație, fumul generat în timpul incendiului de azi noapte - pe parcursul ultimelor ore - a fost adus de vânt spre centrul Capitalei.

În ceea ce privește valorile înregistrate de senzorii de poluare din Capitală, sunt cel puțin două stații de monitorizare a calității aerului din București care în momentul de față înregistrează indicele de calitate a aerului 4 - adică rău, vorbim despre valori care, comparativ cu noaptea trecută, la ora 22:00, sunt chiar și 10 ori mai mari, fiind vorba atât despre particulele PM10, cât și la particulele PM2,5. Iar trendul de creștere, potrivit datelor transmise de Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului, încă nu a stagnat.

  • În zona cartierului Dristor sunt valori de poluare de aproape 11 ori mai mari decât în mod normal.

Sursa foto: calitateaer.ro

Ce spune Garda de Mediu: Locuitorii trebuie să țină geamurile închise și să nu iasă din casă

Andrei Corlan, comisar general al Gărzii de Mediu: „În momentul de față, vorbim într-adevăr de o depășire a valorilor limită, valorile au crescut începând cu ora 23:00 aseară, mai întâi în zona Obor, respectiv Voluntari și, urmărind direcția vântului, a continuat către Mihai Bravu, respectiv Colentina. Acum, când noi vorbim, am înregistrat valori de peste 200 micrograme / metru cub, adică de patru ori mai mult decât valoarea admisă de 50 micrograme, însă, e important de spus, aceste valori se referă la media zilnică. Acum, când noi discutăm, există depășiri, avem autolaborator la Agenția de Protecție a Mediului care monitorizează evoluția concentranților de poluanți. Garda Națională de Mediu, încă de aseară, a participat la eveniment, intervenția este în desfășurare.

Palierele pe care acționăm noi sunt de identificare a naturii substanțelor sau obiectelor depozitate. Din informațiile preliminare, neoficiale, înțeleg că e vorba despre un depozit de jucării, și să vedem dacă activitatea desfășurată acolo necesita sau nu autorizație de mediu. Avem informația că nu exista autorizație emisă pentru punctul respectiv, dar pentru activitatea de depozitare se emite autorizație în cazul depozitării substanțelor sau preparatelor chimice periculoase sau pentru furnizarea de utilități. Pentru locuitorii din zona Berceni, care în momentul de față înregistrează vârfurile, recomandările sunt exact aceleași din RO-ALERT, să țină geamurile închise, pe cât posibil să nu iasă afară în zonele respective”, a precizat acesta, în direct la Euronews România.

Incendiul de la Complexul Dragonul Roșu a afectat 3.800 de metri pătrați. Aproape 30 de autospeciale au intervenit, focul fiind localizat în cursul nopții. Mai mult decât atât, forțele de intervenție au fost suplimentate cu efective din turele libere, a transmis ISU București-Ilfov.

Intervenția continuă pentru îndepărtarea elementelor care au ars și sunt utilizate buldoexcavatoare pentru a se ajunge la focarele acoperite de pereții prăbușiți ai depozitului. Au fost protejate de incendiu halele învecinate, a căror suprafață desfășurată este considerabil mai mare decât cea afectată, se mai arată în informarea ISUBIF.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE