Pedeapsa lui Mario Iorgulescu, redusă din nou. Curtea de Apel București a admis o cale extraordinară de atac

Mario Iorgulescu a primit o nouă reducere a pedepsei în dosarul accidentului mortal pe care l-a provocat în 2019. Acum are de executat opt ani de închisoare, după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis o cale extraordinară de atac depusă de fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal față de sentința primită în 2024.

Magistrații de la Curtea de Apel București au admis contestația în anulare, depusă de Mario Iorgulescu față de sentința primită în decembrie 2024, pentru ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

Astfel, pedeapsa a fost redusă de la opt ani și opt luni de închisoare la opt ani, pentru că în cazul celei de-a doua infracțiuni, magistrații au dispus încetarea procesului penal, pe motiv că fapta s-a prescris.

Inițial, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal a fost judecat pentru omor și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, iar în primă instanță a fost condamnat în februarie 2023 la 15 ani și opt luni de închisoare.

În octombrie 2023, a primit sentința definitivă, care, însă, a fost redusă cu doi ani, la 13 ani și opt luni de închisoare.

Cum a fost rejudecat cazul lui Mario Iorgulescu din faza de apel

În vara anului trecut, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în casație depus de Mario Iorgulescu și a dispus rejudecarea cazului din faza de apel, astfel că magistrații de la Curtea de Apel București, în baza acelei decizii, au schimbat încadrarea juridică de omor în ucidere din culpă și l-au condamnat pe fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal la opt ani și opt luni de închisoare, o pedeapsă care acum a fost din nou redusă.

În septembrie 2019, Mario Iorgulescu a provocat un grav accident de circulație în timp ce conducea băut, drogat și cu viteză, spun anchetatorii, accident în urma căruia șoferul care circula pe sens opus regulamentar și-a pierdut viața.

De atunci, Mario Iorgulescu a fost dus de familie în Italia, unde a fost internat în diferite clinici.

Judecătorii au cerut de mai multe ori extrădarea acestuia, însă magistrații italieni au refuzat să facă acest lucru, pe motiv că starea psihică a lui Mario Iorgulescu nu i-ar fi permis să participe la procesul penal din România.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE