De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.
Păsări flamingo, surprinse pe lacurile din Dobrogea
- Păsările flamingo au transformat din nou România într-o escală pe ruta migrației spre sud.
- Păsările, originare din Africa, Asia și Mediterană, au devenit musafiri tot mai frecvenți pe lacurile din Dobrogea.
- Biologii trag însă un semnal de alarmă: pentru a nu le pune viața în pericol, turiștii și fotografii trebuie să le admire exclusiv de la distanță.
Citește mai mult despre păsările flamingo din România.
Polonia: Poliția a reținut un bărbat după amenințările la adresa premierului Donald Tusk
- Poliția din Polonia a primit informații cu privire la un posibil atac asupra premierului Donald Tusk și a ministrului Apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz.
- „Bărbatul care a amenințat și a planificat un atac asupra prim-ministrului Donald Tusk a fost reținut de poliția poloneză”, a precizat Marcin Kierwinski.
- Deși infracțiunile violente sunt relativ rare în Polonia, țara este profund polarizată din punct de vedere politic.
Citește mai mult despre problemele din Polonia.
Bucăți de dronă, descoperite la plajele din Eforie și Vama Veche
- Obiectele au fost ridicate de oamenii legii care spun că nu a existat risc de explozie.
- Pe 5 octombrie, o navă turcească încărcată cu cereale a fost lovită în zona economică exclusivă a României.
- O zi mai târziu, alte două nave comerciale au fost atacate cu drone în zona economică exclusivă a Bulgariei.
Citește mai mult despre resturile de drone găsite în România.
Încă un atac asupra aeroportului din Riad
- 12 oameni au murit sâmbătă și peste 300 au fost răniți, după ce capitala Arabiei Saudite a fost lovită din nou de o rachetă.
- Generalul Turki Al-Malki, a declarat că a avut loc un „atac cu un proiectil neidentificat împotriva terminalului de pasageri numărul 4.
- Duminică, gruparea Houthi din Yemen a avertizat companiile aeriene, călătorii și angajații aeroporturilor să nu se apropie de aeroporturile saudite.
Citește mai mult despre atacurile din Arabia Saudită.
Record de alergători la startul Maratonului Internațional București
- Aproape 13.000 de sportivi din 50 de țări au luat startul la cea de-a 19-a ediție a maratonului internațional.
- Organizatorii au fost încântați de reușita curselor, care au însemnat și sprijinirea a nu mai puțin de 13 cauze sociale.
- La maraton s-au consumat 40 de tone de apă plată și 15 tone de fructe.
Citește mai mult despre maratonul din București.
