PE SCURT: O selecție de cinci articole cu care merită să îți închei ziua

De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

Majorarea salariului minim: peste 1 milion de români ar putea avea venituri mai mari

  • Suntem în săptămâna în care reprezentanții Guvernului, alături de sindicate și patronate, vor lua o decizie despre majorarea salariului minim din 2026, în Consiliul Național Tripartit.
  • Azi a fost prima întâlnire la Ministerul Muncii, iar sindicatele au cerut o creștere cuprinsă între 5 și 10% a actualului salariu minim, de 4.050 de lei brut, dar și eliminarea deductibilității de 300 de lei. În prezent, aproximativ 1,1 milioane de români lucrează pe salariu minim.
  • „Este o lege în vigoare și o formulă de calcul conform acestei formule, pentru că toți indicatorii macroeconomici de utilizat conform legii cresc pentru anul viitor, ar trebui să crească și salariul minim pe economie. Ar trebui să crească într-o marjă stabilită de lege pentru a fi între 47 și 52% din salariul mediu brut.”, a declarat Florin Manole, ministrul Muncii.

Citește mai mult despre salariul minim în 2026.

Firma de gaze implicată în explozia din Rahova se afla în afara legii din punct de vedere fiscal

  • Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că firma implicată în incidentul de vineri din Rahova, a fost declarată în inactivitate fiscală începând cu 8 august 2025.
  • Potrivit legislației, orice activitate desfășurată de societate după această dată se află în afara cadrului fiscal legal.
  • În documentul ANAF se precizează că decizia a fost luată la solicitarea Direcției Generale Antifraudă Fiscală, în cadrul acțiunii „Cuibul cu fantome”, fiind motivată de faptul că firma nu funcționa la domiciliul fiscal declarat, situat pe strada Argentina nr. 25, sector 1, București, unde nu existau condiții legale pentru desfășurarea activităților economice.

Citește mai mult despre dezvăluirea făcută de ANAF.

Programul de fertilizare in vitro a început. Statul alocă 15.000 lei pentru 6.600 de familii

  • Luni au început înscrierile în programul național de fertilizare in vitro, exclusiv online pe site-ul Ministerului Muncii. 6.600 de femei care își doresc copii vor beneficia de proceduri de fertilizare care costă 99 de milioane de lei de la buget.
  • Beneficiarele programului vor primi un voucher în valoare de 5.000 de lei, destinat acoperirii tratamentelor medicale necesare înainte de fertilizarea propriu-zisă.
  • Iar pentru procedura de fertilizare in vitro, statul oferă un al doilea voucher, în valoare de 10.000 de lei.

Citește mai mult despre programul de fertilizare in vitro 2025

Argint european pentru echipele de tenis de masă ale României, atât la masculin, cât și la feminin

  • Echipa feminină și cea masculină de tenis de masă ale României sunt vicecampioane europene.
  • În Croația, Bernadette Szocs și Elizabeta Samara au pierdut finala feminină în fața reprezentantelor Germaniei, scor 0-3 și a obținut locul al doilea pe echipe.
  • Nici Elizabeta Samara nu a fost mai norocoasă și a cedat cu 1-3 în fața lui Sabine Winter (5-11, 8-11, 11-8, 7-11).

Citește mai mult despre reușita echipelor de tenis de masă ale României.

Spania va cere UE să renunțe la schimbarea orei. Cât de benefică mai este măsura?

  • Spania va propune Uniunii Europene să fie reluată discuția legată de renunțarea la schimbarea orei de două ori pe an.
  • Este promisiune pe care blocul comunitar ar fi trebuit să o aplice, dar la care s-a renunțat, inițial din cauza pandemiei COVID, apoi pentru că discuția nu a mai fost reluată.
  • Acum, într-un mesaj video postat luni pe rețeaua X, premierul spaniol Pedro Sanchez a spus că „nu mai vede rostul” schimbării orei de două ori pe an (o dată în ultimul weekend din luna martie, a doua oară în ultimul weekend din luna octombrie).

Citește mai mult despre cererea Spaniei cu privire la renunțarea schimbării orei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE