De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.
Acordul de pace din Orientul Mijlociu nu garantează sfârșitul tensiunilor
- Deși eliberarea ostaticilor israelieni și a mii de prizonieri palestinieni reprezintă un pas important, experții avertizează că liniștea ar putea fi doar temporară.
- Următoarea etapă a procesului de pace presupune dezarmarea grupării Hamas și renunțarea acesteia la controlul asupra Fâșiei Gaza.
- Totuși, liderii militanți nu par dispuși să accepte aceste condiții, ceea ce lasă deschis riscul reluării tensiunilor.
Citește mai mult despre ceea ce se întâmplă în Fâșia Gaza.
Dirijorul Cristian Măcelaru, Cetățean de Onoare al Municipiului București
- Titlul e o recunoaștere a contribuției maestrului Măcelaru în promovarea culturii muzicale românești pe marile scene ale lumii.
- Măcelaru este implicat în dezvoltarea festivalului George Enescu, acolo unde deține funcția de director artistic.
- Timișoreanul Cristian Măcelaru este unul dintre cei mai apreciați dirijori ai generației sale.
Citește mai mult despre Cristian Măcelaru.
Conspiraționistul Alex Jones, obligat să plătească 1,4 miliarde de dolari pentru defăimare
- Sancțiunea vine după ce el a descris atacul armat comis în 2012 la școala elementară Sandy Hook drept o farsă pusă la cale de „actori de criză."
- În 2012, au fost uciși 20 de elevi de clasa întâi și șase educatori în orașul Newtown din statul Connecticut.
- Jones a depus o „cerere de faliment” la sfârșitul anului 2022, iar avocații săi spun că „reclamanții nu au nicio speranță de a recupera” întreaga sumă.
Citește mai mult despre cazul conspiraționistului Alex Jones.
Rusia a bombardat un spital din Harkov cu drone și bombe cu planare
- Cel puțin șapte persoane au fost rănite, după ce militarii ruși au lansat o serie de atacuri cu drone și bombe cu planare, în noaptea de luni spre marți.
- Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut statelor occidentale să sprijine Ucraina pentru a respinge atacurile rusești.
- Instalațiile electrice au fost principalele ținte în bombardament, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Citește mai mult despre bombardamentele Rusiei în Ucraina.
Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, va fi încarcerat săptămâna viitoare
- Fostul președinte al Franței trebuie să ajungă la închisoarea pariziană La Sante, din arondismentul 14 al Parisului.
- El este condamnat la cinci ani pentru ceea ce autoritățile numesc conspiraţie criminală.
- Sarkozy a fost acuzat că ar fi primit finanțare ilegală în timpul campaniei sale prezidențiale din 2007.
Citește mai mult despre cazul lui Sarkozy.