De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.
Bolojan, bilanț după încheierea PNRR: „Sunt proiecte pe care cetățenii le simt, le vor vedea și le văd în viața de zi cu zi”
- Premierul Ilie Bolojan a prezentat bilanțul proiectelor și reformelor realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, după încheierea perioadei de implementare.
- Șeful Guvernului a enumerat investiții în infrastructură, energie, educație, sănătate și digitalizare, cu o valoare de miliarde de euro.
- Ilie Bolojan spune că România a încheiat unul dintre cele mai importante programe pentru dezvoltarea țării, prin care au fost puse la dispoziție atât granturi, cât și împrumuturi la dobânzi avantajoase.
Vezi bilanțul după încheierea PNRR, prezentat de Ilie Bolojan.
Xi Jinping, Vladimir Putin și Narendra Modi, reuniți la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai
- Liderii Chinei, Rusiei și Indiei s-au reunit în capitala Kârgâzstanului, Bișkek, pentru summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS).
- Xi Jinping, Vladimir Putin și Narendra Modi discută, alături de alți lideri regionali, despre securitate, comerț și cooperare economică, într-un moment marcat de tensiuni geopolitice majore.
- Discuțiile au loc pe fondul războiului din Ucraina și al conflictelor din Orientul Mijlociu, dar și în contextul eforturilor statelor membre ale organizației de a-și consolida cooperarea economică și politică.
Citește mai multe despre summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai.
Iranul spune că este gata să revină la acordul de încetare a focului din iunie, dacă SUA fac același lucru
- Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, spune că Teheranul este pregătit să revină la acordul de încetare a focului convenit cu Statele Unite în iunie, cu condiția ca și Washingtonul să își respecte angajamentele
- Declarația vine după ce Iranul și SUA au schimbat din nou focuri în weekend, pentru prima dată după o pauză de aproximativ o lună.
- Pezeshkian a făcut declarația marți, la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai, desfășurat la Bișkek, în Kârgâzstan.
Află mai multe despre revenirea la acordul de încetare a focului dintre Iran și SUA.
Apariția-surpriză a ministrului rus de Finanțe la G20 irită UE: „Nu este momentul”
- Uniunea Europeană a apreciat, marți, că prezența ministrului rus de Finanțe la reuniunea G20 găzduită de SUA este nepotrivită și a subliniat că „nu este deloc momentul pentru normalizarea” relațiilor cu Moscova.
- Pentru Uniunea Europeană, „nu este momentul de a normaliza Rusia sau prezența Rusiei la acest tip de reuniuni”, a declarat comisarul european pentru economie și productivitate, Valdis Dombrovskis.
- Comisarul european a ținut o conferință de presă înaintea reluării discuțiilor din ultima zi a reuniunii G20 din SUA.
Citește mai mult despre apariția-surpriză a ministrului rus de Finanțe la G20.
Nicușor Dan s-a întâlnit cu Angela Merkel la Cotroceni. Discuții despre securitatea Europei și rolul României în NATO
- Nicușor Dan a primit-o, marți, la Palatul Cotroceni pe Angela Merkel, fost cancelar federal al Germaniei. Cei doi au discutat despre situația politică și de securitate internațională, dar și despre consolidarea cooperării dintre România și Germania.
- Nicușor Dan a anunțat întâlnirea într-o postare pe platforma X, în care a descris discuția cu Angela Merkel drept una „foarte bună”.
- Potrivit lui Nicușor Dan, discuțiile s-au concentrat asupra contextului politic și de securitate global, iar președintele României a subliniat că experiența politică a fostului cancelar german a fost deosebit de importantă pentru dialog.
Află mai multe despre întâlnirea lui Nicușor Dan cu Angela Merkel.
