Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, spune că Teheranul este pregătit să revină la acordul de încetare a focului convenit cu Statele Unite în iunie, cu condiția ca și Washingtonul să își respecte angajamentele, scrie Euronews.com.
Declarația vine după ce Iranul și SUA au schimbat din nou focuri în weekend, pentru prima dată după o pauză de aproximativ o lună.
Pezeshkian a făcut declarația marți, la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai, desfășurat la Bișkek, în Kârgâzstan.
„Dacă SUA revin la angajamentele asumate în memorandumul de înțelegere, Republica Islamică Iran va răspunde imediat la rândul său”, a transmis președintele iranian, potrivit presei de stat de la Teheran.
Ce prevedea acordul din iunie
Cadrul convenit în iunie prevedea o încetare imediată a focului, urmată de o perioadă de 60 de zile în care cele două părți urmau să negocieze un acord de pace mai amplu.
Iranul acceptase să îndepărteze minele din Strâmtoarea Hormuz și să permită trecerea navelor în această perioadă.
La rândul său, Statele Unite urmau să își încheie blocada navală, să ridice sancțiuni, să emită derogări pentru exporturile de petrol iranian și să înceapă lucrările la un program de reconstrucție pentru Iran, printre alte măsuri.
Acordul s-a destrămat însă rapid. Deși pentru o perioadă luptele au scăzut în intensitate, Iranul și SUA au ajuns din nou să se confrunte militar în weekend.
Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a transmis la rândul său că Statele Unite trebuie să își respecte angajamentele asumate prin acordul-cadru.
„Atunci putem ieși din această situație”, a declarat Araghchi pentru televiziunea de stat iraniană, în marja summitului de la Bișkek.
Pezeshkian a insistat că Iranul nu își dorește un război. El a susținut că țara sa are un istoric solid în ceea ce privește respectarea angajamentelor și tratatelor internaționale.
Declarațiile vin însă într-un moment în care confruntarea dintre cele două țări s-a intensificat din nou.
La începutul zilei de luni, Statele Unite au atacat două lansatoare iraniene de pe insula Larak, în apropierea Strâmtorii Hormuz.
După atac, Pezeshkian a declarat că Iranul nu caută războiul, dar că „nu va sta niciodată liniștit” în fața unei agresiuni și va răspunde ferm.
Deși președintele iranian vorbește despre revenirea la înțelegerea din iunie, există și alte condiții care ar putea face dificilă reluarea acordului.
Cea mai puternică structură militară din Iran, Garda Revoluționară Islamică (IRGC), cere concesii suplimentare din partea Statelor Unite, inclusiv un control iranian asupra Strâmtorii Hormuz și compensații financiare pentru pagubele provocate de război.
Aceste condiții sunt considerate, potrivit Euronews, foarte greu de acceptat de Washington.
