Sărbătorile de Paște în cel mai sfânt loc al creștinismului se vor desfășura cu ușile închise, a declarat marți patriarhul latin al Ierusalimului, la câteva zile după ce poliția israeliană i-a interzis accesul în Biserica Sfântului Mormânt, ceea ce a stârnit un val de proteste la nivel internațional, transmite AFP.
Duminică, cu ocazia liturghiei din Duminica Floriilor care marchează începutul Săptămânii Mari, cardinalului Pierbattista Pizzaballa i-a fost refuzat de către poliție accesul în Biserica Sfântului Mormânt din Orașul Vechi al Ierusalimului, fiind invocate restricțiile privind adunările în locurile sfinte în contextul războiului în curs cu Iranul.
După reacții vehemente din partea mai multor capitale europene, printre care și Roma, premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat a doua zi că patriarhul latin al Ierusalimului va beneficia de 'acces complet și imediat' la biserică.
'Liturghia din Săptămâna Sfântă va fi celebrată în interior, cu ușile închise, fără public', cu un număr restrâns de credincioși și un episcop, a declarat marți cardinalul Pierbattista Pizzaballa în fața jurnaliștilor, adăugând că biserica se va strădui să transmită în direct toate celebrările de Paște în întreaga lume.
Bazilica Sfântului Mormânt a fost construită, conform tradiției, pe locul unde creștinii situează episodul răstignirii lui Iisus, al coborârii Lui în mormânt și al învierii Sale.
Cardinalul Pizzaballa a evocat 'o neînțelegere' duminică cu poliția, însă a salutat un comportament 'foarte respectuos' al forțelor de ordine și deschiderea rapidă a unui dialog cu autoritățile.
El a asigurat că nu solicită 'privilegii', considerând că aceleași reguli ar trebui să se aplice tuturor locurilor sfinte din Ierusalim, de la Zidul Plângerii pentru evrei până la moscheea Al-Aqsa pentru musulmani, locuri în care accesul este în prezent restricționat.
Custodele Țării Sfinte, Francesco Ielpo, care a fost la rândul său împiedicat să intre în Biserica Sfântului Mormânt, duminică, a descris incidentul drept un 'episod dureros' pentru creștinii din întreaga lume.
Cu toate acestea, el a considerat marți că acest eveniment ar trebui să servească la garantarea, în viitor, a respectării libertății de cult pentru toate religiile. 'Pe acest principiu dorim să continuăm să construim dialogul și cooperarea cu autoritățile, convinși că respectul reciproc este fundamentul unei coexistențe autentice și al protecției locurilor sfinte, care nu aparțin doar acestei țări, ci întregii umanități', a spus Ielpo.
