Parlamentul Ungariei a adoptat o lege care l-ar putea băga în închisoare pe primarul Budapestei

Parlamentul ungar a votat miercuri o lege care ar putea obliga primăria capitalei Budapesta, aflată în lipsă de lichidități, să contracteze împrumuturi în condiții neclare și prin care actualul primar, un membru al opoziției, ar putea ajunge la închisoare, informează AFP.

Măsura referitoare la această schimbare financiară a fost adoptată la câteva săptămâni după ce primarul ecologist Gergely Karacsony a avertizat că muncipalitatea capitalei, care are o populație 1,6 milioane de locuitori, riscă insolvența, în principal din cauza taxelor impuse de guvern.

Karacsony îl acuză frecvent pe premierul naționalist Viktor Orban că hărțuiește Budapesta și celelalte municipii mari din țară pentru a le împiedica să ofere un model alternativ de guvernare.

Partidul Fidesz al premierului Orban afirmă, la rândul său, că dificultățile financiare ale capitalei sunt legate de 'cheltuielile iresponsabile' ale primarului său.

Legea privind 'acordarea unui împrumut pentru a preveni falimentul municipalității Budapestei' a fost votată cu 136 de voturi pentru și 34 împotrivă, prin procedură accelerată, în cadrul unei sesiuni extraordinare.

În aplicarea prevederilor sale, primăria poate solicita un credit de la Banca de Dezvoltare a Ungariei, în cazul în care termenul pentru plata salariilor a fost depășit.

Serviciile administrative ale orașului - conduse de un apropiat al premierului Orban - pot, de asemenea, să oblige primăria capitalei să contracteze un împrumut pentru care guvernul are dreptul să stabilească modalitățile, inclusiv durata, rata dobânzii și garanțiile.

Primăria capitalei, forțată să se împrumute în condiții stabilite de guvern

Legea îl obligă, de asemenea, pe primarul Budapestei să prezinte diferite documente financiare și să realizeze reforme în termen de șase luni, în caz contrar riscând să fie condamnat la o pedeapsă cu doi ani de închisoare.

Gergely Karacsony a comparat proiectul de lege cu o 'lovitură de ciocan politică', care nu rezolvă nimic.

Primăria Budapestei este obligată să plătească o contribuție 'de solidaritate' către stat, care aproape că s-a multiplicat de nouă ori de la alegerea lui Karacsony în 2019 și care, în prezent, îi diminuează veniturile cu o cincime.

Municipalitatea capitalei a intentat mai multe procese în ultimii ani, susținând că această taxă este neconstituțională, dar guvernul a apărat existența ei pe motiv că trebuie să redistribuie fonduri de la orașele mai bogate către comunele mai puțin înstărite.

Karacsony a anunțat, de altfel, săptămâna trecută, că poliția a recomandat inițierea unei acțiuni judiciare împotriva sa pentru că nu a respectat interdicția privind organizarea Marșului Pride în capitala Ungariei, stabilită de guvern. Dacă justiția urmează această recomandare, primarul riscă până la un an de închisoare ca pedeapsă.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE