Parchetul General a anunțat miercuri că a început urmărirea penală in rem, în urma a peste 600 de plângeri depuse de o asociație în legătură cu anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024.
Peste 600 de plângeri privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024
Dosarul penal a fost deschis pe 27 iulie 2026, iar procurorii au precizat că această măsură reprezintă o etapă procedurală obligatorie în cazul sesizărilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.
Potrivit Parchetului General, dosarul a fost constituit la nivelul Secției de urmărire penală, după primirea plângerilor. Începerea urmăririi penale in rem presupune investigarea faptelor sesizate, fără ca această etapă să însemne că o anumită persoană a fost pusă sub acuzare.
„Ca urmare a depunerii de către o asociație a peste 600 de plângeri în contextul anulării alegerilor prezidențiale din decembrie 2024, la nivelul Secției de urmărire penală a fost constituit un dosar penal. La data de 27 iulie 2026, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem (cu privire la faptă). Precizăm că începerea urmăririi penale in rem reprezintă o etapă procedurală obligatorie, prevăzută de Codul de procedură penală, în cazul sesizărilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege”, transmite Parchetul General într-un comunicat de presă.
Potrivit Agerpres, care citează surse judiciare, cele peste 600 de plângeri au fost depuse de reprezentanții Asociației pentru Libertate și Egalitate Socială (ALES), în cadrul proiectului civic „Valul Democrației – Restabilim drepturile anulate în 6 decembrie 2024”.
Printre infracțiunile reclamate se numără constituirea unui grup infracțional organizat, abuzul în serviciu, infracțiunile contra umanității, complicitatea la uzurparea funcției, împiedicarea exercitării drepturilor electorale și represiunea nedreaptă. Plângerile vizează persoane considerate de reclamanți responsabile pentru anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din 2024.
