O româncă a călătorit vreme de 20 de ani între Iran și țara noastră și ne-a povestitt cum este să trăiești ca femeie străină într-o societate islamică, despre diferențele dintre generația tinerilor care au ieșit să protesteze în stradă în Teheran și cea a părinților lor.
Simona Karimi a trăit o adevărată dramă când la doar 23 de ani, soțul ei, de origine iraniană, a murit în timpul unei vacanțe pe care cei doi o petreceau în Tailanda.
Gravidă pe atunci în patru luni, Simona a apelat la ajutorul familiei soțului pentru a-l repatria și a mers pentru prima data în Iran la înmormântarea lui.
A întâlnit acolo o altă lume, la care a învățat să se adapteze astfel încât copilul să poată să-și cunoască ambele familii.
„Mi-am dorit să-i cunosc familia. Am văzut și anumite lucruri care nu fac parte din lumea mea, nu fac parte din lumea noastră și care pentru noi sunt de neconceput purtatul acestui veșmânt pe cap. Surorile lui, ele mi-au spus cum să mă port, ce să fac.
Nu a fost vorba de mine, era o tânără iraniancă de o frumusețe răitoare. Era îmbrăcată modern. O rochiță destul de scurtă, până la genunchi 46 și în momentul în care a realizat că sunt cei care probabil să-I dea amendă sau cine știe ce să se întâmple cu ea a pus repede chadorul pe ea, s-a acoperit și gata a scăpat.
Nu puteam să ies așa pe stradă, dar dacă mă acopeream corespunzător nu era nicio problemă, doar că eu arătând ca o europeancă, automat nu puteam să ies pe stradă, eram tot timpul vizată de către cineva. V-ați simțit tot timpul în garda din acest punct de vedere? Da, da. Trebuia să stau în permanență cu cineva care cunoștea oamenii”, a declarat Simona Karimi.
Ultima data când a fost în Iran, cu câțiva ani în urmă, deja observase că societatea iraniană se schimba. Tinerii își doreau o altfel de lume.
„Dacă la începutul anilor 2000 femeile trebuiau să stea cu acea eșarfă, să-și acopere părul tot timpul, să fie impecabile și nu cumva să aibă probleme cu autoritățile, de data aceasta începuseră să-și lase eșarfa de la jumătatea capului, să se vadă și din păr. Băieții deja aveau mult mai multă libertate. Tinerii de acolo își doresc să evolueze la nivel Mondial, de exemplu, ei nu pot merge la concursuri internaționale de robotică de mai știu eu. Societatea îi limita și atunci, această frustrare a poporului tânăr s-a văzut chiar și săptămânile trecute”, a mai spus femeia.
Înainte să înceapă războiul, în ianuarie 2026 aproximativ 400 de români se aflau în Iran potrivit Ministerului Afacerilor Externe.
