Nicușor Dan: Sunt probleme la modul în care se fac promovările în Justiție. Sunt chestiuni foarte serioase

Președintele Nicușor Dan a declarat că este o „chestiune foarte serioasă” faptul că 1.000 de magistrați dintre cei 7.000 susțin că există probleme în sistemul de Justiție, cu precădere, în privința modului în care se fac promovările în funcțiile de conducere.

Aflat într-o vizită în Marea Britanie, Nicușor Dan a reamintit că urmează să se întâlnească cu magistrații pentru a discuta despre problemele din sistemul de Justiție.

„E o chestiune importantă. Când ai 1.000 de magistrați din 7.000 care spun că ai probleme în sistemul de Justiție înseamnă că e o chestiune foarte serioasă. De asta, după cum știți, am programat o întâlnire imediat ce voi fi în țară. Luni dimineață, cu magistrații care vor să exprime public probleme cu privire la sistemul de justiție. De asemenea, colegii au primit deja multe materiale care se referă la subiectul ăsta”, a afirmat Nicușor Dan.

Nicușor Dan, despre suspiciunile privind promovările din Justiție: Sunt chestiuni foarte serioase și ele trebuie probate.

„Al doilea lucru că trebuie să separăm faptele de opinii. Discutăm despre sistemul de justiție, intuitiv v-aș spune și am spus asta cu mai multe ocazii. Sunt probleme la Inspecția Judiciară, probleme la modul la care se fac promovări pe funcții de conducere în instanță, și de la instanțe inferioare la instanțe superioare, numai că, Lucrurile astea trebuie probate

Adică nu este o chestiune de slogane sau de cine strigă mai tare. Sunt chestiuni foarte serioase și ele trebuie probate. Asta vom face în măsura în care există acuzații, vom solicita materiale până când vom ajunge la o concluzie care să fie unanim recunoscută. Aceasta este o chestiune care, în opinia mea, va dura de ordinul două-trei luni”, a mai spus președintele României.

Nicușor Dan, despre consultările cu magistrații: Vreau să avem o discuție așezată, civilizată, astfel încât să luăm cea mai bună decizie.

„Cred că atunci când societatea conștientiează o problemă, ea trebuie rezolvată de societate, prin organele ei reprezentative care sunt Guvernul și Parlamentul și într-o oarecare măsură președinția.

Fără discuție, e o problemă. Trebuie să o rezolvăm.

E o problemă care vine din vechime, de 10 ani, dacă nu mai mult, și nu trebuie să avem așteptarea că o rezolvăm într-o săptămână. Vreau să avem o discuție așezată, civilizată, astfel încât să luăm cea mai bună decizie”, a concluzionat Nicușor Dan.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE