Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Președintele României, Nicușor Dan, și-a dus copilul la expoziția Black Sea Defense Aerospace and Security (BSDA), dedicată industriei de apărare. Șeful statului și fiul său au fost foarte încântați să admire tehnica expusă pe platforma Romaero Băneasa, din București. De altfel, cei doi au urcat chiar la manșa unui avion de vânătoare F-35, de ultimă generație.

VEZI GALERIA
4 imagini

Băiețelul președintelui împlinește 4 ani peste câteva zile. Cei doi au fost întâmpinați de ministrul Apărării, Radu Miruță, care i-a prezentat copilului trofeul Cupei Campionilor Europeni câștigat de Steaua pe 7 mai 1986.

Silviu Jugaru, jurnalist Euronews: „Președintele a venit însoțit de fiul său cel mic, Antim, căruia i-a prezentat Cupa Campionilor Europeni, câștigată de Steaua în 1986. Așa a început vizita la acest expo-show de tehnică militară. A urmat un traseu către noul avion F-35. Au stat amândoi în spatele manșei și i s-au arătat celui mic mai multe elemente din acest aparat de zbor. Apoi s-au îndreptat către tehnica militară terestră, de la blindate pentru mai multe tipuri de intervenții, până la obuziere. Cel mic a fost întâmpinat și cu cadouri din partea oficialilor. Pe președinte l-au așteptat aici Radu Miruță, ambasadorul SUA la București și mai mulți președinți de companii și directori ai producătorilor care sunt veniți la acest expo show de la Romaero.”

Black Sea Defense and Aerospace (BSDA) este principalul eveniment din regiunea Mării Negre dedicat industriei de apărare şi securitate. A început pe 13 mai și se încheie astăzi, 15 mai, zi în care expoziția este deschisă și publicului larg. Aceasta este ediția a zecea și este şi cea mai amplă organizată până în prezent, cu peste 550 de companii expozante din 36 de ţări.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE