Nicușor Dan, președintele României, în timpul întâlnirii anuale cu șefii misiunilor diplomatice din România, a prezentat prioritățile specifice politicii externe, dar și o scurtă analiză a României pe plan intern la final de an 2025.
Nicușor Dan: „România a reușit să încheie anul 2025 cu o reducere consistentă a deficitului și cu o ușoară creștere economică”
Președintele României a declarat în timpul întâlnirii cu șefii misiunilor diplomatice că, deși România a avut un „ciclu electoral prelungit”, cât și alte provocări precum războiul hibrid, democrația românească „a reușit să facă față acestui test de maturitate”.
Nicușor Dan: „Anul 2025 este anul în care țara noastră a încheiat, așa cum s-a menționat, un ciclu electoral prelungit, care nu a fost lipsit de dificultăți, în care am avut de înfruntat un război hibrid. Totuși, democrația românească a reușit să facă față acestui test de maturitate, aplicând legea și asigurând funcționarea instituțiilor democratice. Suntem la începutul unui proces profund de reconciliere națională, în cadrul societății, și de reconsolidare a echilibrului între puterile statului”.
Totodată, a punctat faptul că printre priortățile acestui mandat se numără întărirea statului de drept, lupta anticorupție, cât și relansarea economică a României.
Nicușor Dan: „Întărirea statului de drept și lupta anticorupție sunt priorități ale acestui mandat, incluse după cum știți în noua strategie națională de apărare a țării. Pentru că, doar un sistem judiciar independent și eficient și, împreună cu administrația onestă și profesionistă vor putea să îmbunătățească funcționarea instituțiilor statului și mai ales să ducă la recăpătarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului. Iar un mediu politic mai bun va oferi predictibilitate, inclusiv partenerilor noștri externi, stimulând cooperarea politică, comerțul internațional și investițiile.
Imperativele anului 2025, în special după ultimul rând de alegeri, au fost asigurarea unei stabilități politice și guvernamentale și nevoia urgentă de rederesare financiară. Au fost niște măsuri dureroase, care au fost obligatoriu a fi luate într-un termen extrem de scurt iar aceste măsuri la nivel macroeconomic au dat rezultate așteptate. România a reușit să încheie anul 2025 cu o reducere consitentă a deficitului și cu o ușoară creștere economică”.
Nicușor Dan: „Parteneriatul strategic cu SUA va continua să fie o linie fundamentală de acțiunea politicilor”
Președintele a pus accent pe faptul că România își înțelege rolul strategic la Marea Neagră și este pregătită șă sprijinie proiectele strategice din regiune și va identifica proiecte care pot aduce valoare parteneriatului cu SUA, cât și cu celelate țări Balcanice, dar și dincolo de regiune.
Nicușor Dan: „În acest punct este important să reafirm că România este recunoscătoare pentru tot sprijinul oferit aliaților săi. Credem cu tărie că articolul 5 al tratatului de la Washington rămâne coloana vertebrală a securității noastre naționale și colective. Vom sprijini și mai departe inițiativa celor trei mari pentru a continua proiectele strategice pentru noi și pentru regiune. Parteneriatul strategic cu SUA va continua să fie o linie fundamentală de acțiune a politicilor noastre externe în 2026. România își înțelege rolul strategic la Marea Neagră și va identifica în mod inteligent proiectele care pot aduce valoarea adăugată acestui parteneriat. Împreună cu SUA și aliații riverani, România poate proiecta stabilitate, influență și instrumente de cooperare, atât în zona extinsă a Mării Negre și a Balcanilor, cât și dincolo de această regiune, înspre Caucaz, Asia Centrală și Orientul Mijlociu.
Pentru a extinde și adapta parteneriatul nostru la necesitățile stringente ale prezentului, vom propune SUA o agendă consistentă de proiecte economice, benefice pentru ambele părți care să completeze importanta noastră cooperare în domeniul securității și apărării și care să consolideze fundamentul relației noastre.
Colaborarea noastră transatlantică va avea câteva linii definitorii: apărare, securitate energetică, materii prime rare și tehnologii de frontieră”.
România în UE: sprijin pentru o pace durabilă în Ucraina, cu garanții de securitate
În cadrul blocului european, Nicușor Dan a subliniat că România își va consolida rolul în UE ca promotor al viziunii europene, evidențiind importanța competitivității europene, industria de apărare, cât și pacea din Ucraina, elemente esențiale pentru viitorul Europei.
Nicușor Dan: „ În Uniunea Europeană, România va continua să fie un promotor ar unității de viziune și acțiune a statelor membre și a instituțiilor comunitare. Vom rămâne loiali instrumentelor și politicilor consacrate, vom promova adoptarea unui cadru financiar multianual ambițios, cu alocări consistente pentru politica agricolă și de coeziune și, foarte important, România își dorește stimularea competitivității europene și un acces echilibrat la oportunitățile de finanțare pentru entitățile din toate statele membre ale Uniunii, care să ducă la o distribuție geografică echilibrată a creșterii competitivității.
Am speranța că 2026 poate fi un an al păcii în Europa. România susține eforturile președintelui Trump de negociere a unei păci rapide și durabile, cu garanții ferme de securitate pentru Ucraina, la care suntem gata să contribuim în mod substanțial. Din perspectiva României, modul în care se va soluționa conflictul in țara vecină va avea un impact puternic asupra viitorului securității în Europa.”
România susține integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană
Referindu-se la Republica Moldova, Nicușor Dan a subliniat responsabilitatea firească a României față de parcursul european al statului vecin, evidențiind integrarea europeană ca principală cale de apropiere, dezvoltare și consolidare a rezilienței în fața „ingerințelor externe”.
Nicușor Dan: „Nu cred că e cazul să mai explicăm de ce nu ne va fi indiferent soarta unui stat în care se vorbește, se simte românește. Vedem ca fiecare decizie politică sau administrativă, fiecare reuniune la nivel înalt sau tehnic să ne aducă mai aproape până când ne vom regăsi acolo unde ne este locul, în marea familie europeană. Integrarea europeană a Republicii Moldova reprezintă una din căile de a fi împreună. Cum știm din propria experiență, aderarea la Uniune este și un excelent instrument de dezvoltare economică, de modernizare și de contracarare a ingerințelor externe la care statul vecin a fost supus în mod constant după declararea independenței”.
Aderarea României la OCDE și consolidarea diplomației economice
Președintele României a pus accent pe aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), un pas cu impact major asupra credibilității economice cât și pentru capacitatea de atracție a investițiilor.
Nicușor Dan a subliniat că finalizarea acestui proces va permite României să adopte o diplomație economică mai activă și să valorifice extinderea relațiilor comerciale ale Uniunii Europene la nivel global, în beneficiul direct al cetățenilor români.
Nicușor Dan: „Strategică pentru noi rămâne aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, OCDE. Au fost deja parcurși pași decisivi, iar efortul intern instituțional pentru finalizare a procesului de aderare în 2026 va fi menținut.
Această aderare reprezintă un obiectiv național, sprijinit consensual de putere și de opoziție, alături de procesul de echilibrare bugetară. Calitatea de membru OCDE va reprezenta, la sfârșitul anului 2026 sau la mijlocul anului 2026, un instrument adițional de promovare a economiei românești, o economie puternică, stabilă și care oferă credibil credibilitate investitorilor și creditorilor externi. Această va fi contextul în care România își propune să adopte o abordare mai activă a diplomației economice. Vom continua să consolidăm atât relațiile cu partenerii strategici ai României, cât și cele cu cei ai Uniunii Europene”.
