Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Nicușor Dan, despre unirea cu Republica Moldova: Dacă va exista majoritate pentru acest proiect, noi suntem gata

România este pregătită în orice moment în care cetățenii din Republica Moldova vor dori unirea, a declarat președintele Nicușor Dan, la finalul Summitului Inițiativei celor Trei Mări. „Noi suntem gata”, a evidențiat șeful statului, precizând că voința cetățenilor din Republica Moldova trebuie să decidă reunificarea.

Jurnalist: Și dacă se poate un comentariu din partea dumneavoastră - Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reluat teza unirii cu România ca o variantă de accelerare a aderării la Uniunea Europeană. Cum interpretează România această readucere în spațiul public a acestui subiect?

Președintele Nicușor Dan: Din partea României, cred că nu s-a schimbat nimic față de votul în unanimitate al Parlamentului din 2018, care a spus că România este pregătită în orice moment în care cetățenii din Republica Moldova o vor dori. Acum depinde de aspirațiile, dorințele democratice ale cetățenilor Republicii Moldova, pe care evident că le respectăm. Dacă va exista majoritate pentru acest proiect, noi suntem gata.

Nicușor Dan a afirmat după participarea la Consiliul European informal de la Bruxelles organizat la sfârșitul lunii ianuarie, că Republica Moldova este un stat suveran, iar România va respecta opțiunile exprimate de cetățenii săi.

La rândul ei, Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a subliniat că „o asemenea decizie trebuie luată de majoritatea cetățenilor”. De altfel, Guvernul de la Chișinău analizează și varianta aderării la Uniunea Europeană, fără regiunea transnistreană.

Pentru noi, aderarea la UE nu este doar un vis, ci o strategie de supraviețuire ca stat democratic”, a transmis Maia Sandu într-un interviu pentru Le Monde.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE