Președintele Nicușor Dan a declarat, vineri, la Berlin, că autoritățile vor face public un „raport complet” în aproape două luni referitor la posibilele interferențe ale Rusiei în alegerile prezidențiale din România. Șeful statului a explicat că autoritățile au identificat „elemente online, cum ar fi site-uri” care ar răspândi narative similare celor ale Moscovei.
„E un fenomen nou cu care instituțiile se confruntă de un an și pe care încă îl structurăm”, a afirmat Nicușor Dan.
Aflat într-o vizită oficială la Berlin, președintele Nicușor Dan a reacționat în contextul în care România a fost menționată de NATO și Uniunea Europeană drept o țintă a campaniilor hibride desfășurate de Rusia, printr-o serie de declarații ferme adoptate vineri de Consiliul Nord-Atlantic și Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate. Alături de NATO și UE, România a condamnat cu fermitate activitățile cibernetice ostile, desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor țări membre NATO și ale Uniunii Europene.
„La un moment dat, nu știu când o să fie, peste două luni, peste o lună o să ieșim cu un raport complet”, a afirmat Nicușor Dan.
Întrebat cât de grave au fost afecte interferențe, președintele României a afirmat că „sunt lucruri pe care în momentul ăsta nu putem să le descriem decât într-o formă cantitativă”.
„Au fost atâtea mesaje care au țintit tipul ăsta de populație. Mesajul ăsta este repetitiv în mai multe țări europene și de aici deducem. La momentul ăsta nu sunt probe care să fie directe, evident, numai că de data asta vorbim despre NATO și despre Uniunea Europeană pe care cred că putem să ne bazăm.
Dacă vezi un mesaj care e difuzat, e plătit de undeva cu 5.000 de euro și ajunge la 1,5 milioane de oameni, nu poți să pui că e din Rusia. Numai că dacă te uiți la fenomen în ansamblu, asta au făcut UE și NATO, o să observi niște astfel de lucruri și niște dovezi care sunt într-un șir logic, nu sunt o dovadă directă”, a afirmat Nicușor Dan.
Șeful statului a oferit un exemplu al unui mesaj similar celor răspândite de propaganda rusă și după anularea alegerilor prezidențiale din România.
„De exemplu, după ce am fost la Vilnius și a apărut ceva care semăna ca un decret în care spuneam că se mobilizează 250.000 de oameni, ăsta e ceva în direcția acestui narativ”, a afirmat președintele României.
În plus, Nicușor Dan nu a putut dezvălui dacă au fost identificate persoanele responsabile de răspândirea unor asemenea narative, ci doar a confirmat că există anumite site-uri care amplifică astfel de mesaje.â
„Răspunsul este afirmativ, dar nu se referă în momentul de față la persoane, ci la elemente online, cum ar fi site-uri. (Reporter: Nu pot fi blocate?) E un proces în curs. E un fenomen nou cu care instituțiile se confruntă de un an și pe care încă îl structurăm”, a concluzionat Nicușor Dan.