PE SCURT: O selecție de cinci articole cu care merită să îți începi ziua

De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

Filmul complet al problemelor de la barajul Paltinu: Cum s-a ajuns la criza apei din Prahova și Dâmbovița. Ministrul Mediului a trimis Corpul de Control

  • Criza din județele Prahova și Dâmbovița se adâncește, după ce peste 100.000 de cetățeni au rămas fără apă potabilă.
  • Activitatea centralei de la Brazi, operată de OMV Petrom, a fost parțial suspendată pentru 48h, potrivit datelor oficiale.
  • Două grupuri de producție de la centrala pe gaze naturale au fost deja oprite în jurul orei 12, iar un al 3-lea grup ar urma să fie oprit la miezul nopții. 

Află care este filmul complet al problemelor de la barajul Paltinu.

Victor Negrescu despre miza Primăriei Capitalei: Alegerile Capitalei nu aduc turul doi înapoi, ci eficiență administrativă”

  • Victor Negrescu afirmă că bucureștenii nu mai au răbdare pentru „promisiuni neonorate” și susține că miza alegerilor pentru Primăria Capitalei este eficiența administrativă, nu revanșa politică.
  • El avertizează că o eventuală victorie a candidatului AUR „nu schimbă guvernul și nu readuce turul doi”.
  • Europarlamentarul a subliniat că mandatul rămas de doi ani și jumătate cere „un administrator, nu un agitator politic”.

Citește declarațiile lui Victor Negrescu despre alegerile pentru Primăria Capitalei.

Rutte respinge îngrijorările privind angajamentul SUA față de NATO înaintea reuniunii privind Ucraina

  • Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a respins marți îngrijorările legate de angajamentul Statelor Unite față de alianța militară, cu o zi înainte de reuniunea miniștrilor de externe aliați, axată pe războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
  • Secretarul de stat american, Marco Rubio, nu va participa la întâlnirea de miercuri, care are loc în contextul unor negocieri cruciale desfășurate la Moscova și în alte părți ale Europei privind viitorul Ucrainei.
  • Absența sa — rară pentru un înalt oficial american la o reuniune a alianței conduse de SUA — vine după ce planul în 28 de puncte al lui Trump, prezentat luna trecută, i-a nemulțumit pe aliații europeni și pe Canada.

Mai multe detalii despre afirmațiile lui Mark Rutte privind implicarea SUA.

Cât plătesc țările membre UE pentru apărare. Care sunt țările cu cele mai mari contribuții

  • Doar în anul 2024, Uniunea Europeană a cheltuit 343.2 miliarde de euro pe apărare. Franța și Germania au cotizat cel mai mult, acoperind 44% din total.
  • Bugetul pentru apărare al UE a crescut semnificativ în ultimii ani.
  • Doar în ultimii cinci ani costurile s-au dublat, iar războiul din Ucraina a fost un factor semnificativ.

Află cât plătesc țările membre UE pentru apărare.

Oul de Iarnă al Romanovilor, creat de Fabergé, vândut la licitație cu prețul record de 22,9 milioane de lire sterline

  • Oul de Iarnă al familiei imperiale ruse, considerat una dintre cele mai spectaculoase creații ale bijutierului Peter Carl Fabergé, a fost vândut marți la Londra, în cadrul unei licitații organizate de Christie’s, pentru suma record de 22,9 milioane de lire sterline (aproximativ 26 milioane de euro).
  • Potrivit AFP, este cel mai mare preț obținut vreodată pentru o operă Fabergé.
  • Casa de licitații nu a dezvăluit identitatea cumpărătorului, însă a precizat că interesul internațional a fost extrem de ridicat, dat fiind că doar șapte ouă imperiale Fabergé se mai află astăzi în proprietate privată.

Mai multe detalii despre Oul de Iarnă al Romanovilor, creat de Fabergé.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE