Ministerul Comerțului de la Beijing a anunțat joi că discuțiile cu Uniunea Europeană privind stabilirea unui preț minim pentru vehiculele electrice fabricate în China au fost reluate și vor continua și săptămâna viitoare, potrivit Reuters.
Autoritățile chineze au făcut apel la Bruxelles să poarte negocierile exclusiv la nivel instituțional și să nu trateze direct cu producătorii auto.
Uniunea Europeană a decis în octombrie 2024 introducerea unor taxe vamale de până la 45,3% pentru automobilele electrice provenite din China. Decizia a venit după o investigație lansată anul trecut, menită să stabilească dacă firmele chineze beneficiază de sprijin financiar de la stat care le permite să vândă mașinile la prețuri mult sub cele ale competitorilor europeni.
Beijingul respinge aceste acuzații și susține că industria auto electrică din China este pur și simplu mai eficientă și mai avansată decât cea europeană. În acest context, China propune ca alternativă un sistem de preț minim garantat în locul aplicării tarifelor punitive. Piețele europene sunt esențiale pentru companiile chineze, care se confruntă acasă cu profituri tot mai mici, generate de competiția agresivă și de presiunile deflaționiste.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Comerțului, He Yadong, a salutat dorința Bruxellesului de a redeschide dialogul și a subliniat că, în ultimele zile, au avut loc noi runde de discuții, ce vor fi reluate și săptămâna viitoare.
Reuters notează însă că precedentul european în materie de prețuri minime se referă în special la produse uniforme, precum materiile prime, nu la bunuri complexe, cum sunt automobilele. Din acest motiv, executivul european consideră că un preț unic nu ar putea compensa efectele subvențiilor oferite de statul chinez.
