Mircea Lucescu a plecat în această dimineață spre Bruxelles pentru investigații medicale amănunțite. Selecționerul echipei naționale de fotbal a României a fost externat de medicii de la Spitalul Universitar din București acum o săptămână.
Mircea Lucescu a fost internat de trei ori anul acesta
„Il Luce” a fost internat de trei ori anul acesta, iar din cauza problemelor de sănătate a ratat deplasarea în Turcia, unde s-au pregătit mai multe echipe din România. Antrenorul a avut nevoie de tratament din cauza problemelor cardiace, dar și pentru că a avut o gripă care s-a complicat. Conform unui comunicat oficial al FRF, medicii i-ar fi prescris și un „tratament antibiotic, ca urmare a unei infecții subcutanate”.
- Mesajul lui Mircea Lucescu, după informațiile care-l dau grav bolnav. A fost internat a treia oară în acest an
- Mircea Lucescu a fost externat. Selecționerul vrea să meargă la un consult în străinătate pentru „a doua opinie”
- Răzvan Burleanu, despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. „Este sub control medical, așteptăm ca în zilele următoare să fie externat”
Selecționerul reprezentativei române a decis că are nevoie de o „a doua opinie medicală”, iar în Belgia va fi consultat de medicul român Ștefan Constantinescu. Antrenorul reprezentativei României va decide pe 20 februarie dacă va conduce echipa națională în martie, la barajul de calificare pentru Campionatul Mondial de Fotbal din anul 2026. Meciul cu Turcia este programat la Istanbul.
„În perioada imediat următoare, domnul Lucescu se va deplasa în afara țării pentru un control medical, astfel încât în jurul datei de 20 februarie să știm exact care este situația medicală a domnului Lucescu. Prioritatea este starea lui medicală, după care ceea ce ne dorim ca Federație este ca selecționerul care va sta pe banca tehnică la primul meci și care ne dorim să fie Mircea Lucescu să fie la cel mai înalt nivel.
În momentul de față, suntem pregătiți pentru orice scenariu. Vom merge în orice direcție de-abia după ce vom cunoaște starea medicală a domnului Lucescu”, a declarat președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, pe 6 februarie 2026.
