Preluarea Portului Internațional Giurgiulești din Republica Moldova de către România este aproape de finalizare, a declarat pentru Euronews ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban. Asta deși demersul a fost contestat în instanță de unul dintre acționarii Portului Constanța, care reclamă riscuri legate de investiție.
Costurile se ridică la aproximativ 56 de milioane de euro, iar tranzacția este una stragică, spun autoritățile, și ar putea transforma Portul Constanța într-un pion important în viitoarea reconstrucție a Ucrainei.
Portul moldovean Giurgiulești, achiziție strategică pentru România
Portul Giurgiulești, cu o suprafață de 120 de hectare, este pozițonat chiar la punctul de întâlnire dintre Prut și Dunăre, în cel mai sudic punct al Republicii Moldova, aproape de granița cu România și Ucraina. Are cinci dane principale, dar și două terminale de cereale unde se pot opera atât nave maritime, cât și fluviale. În curând prin tranzacția dintre statul român și Banca Europeană pentru Dezvoltare, acționarul principal al portului moldovean, va deveni o extensie a Portului Constanța.
Diana Sobaru, jurnalistă Euronews: „Giurgiulești este singurul port din Republica Moldova care are acces atât la Dunăre, cât și la Marea Neagră prin Canalul Sulina, iar asta îl transformă într-un punct cheie în rețeaua de transport de mărfuri de regiune. Integrat cu Portul Constanța, poate deveni o verigă esențială care continuă și extinde fluxurile logistice dintre Europa Centrală și de est și rutele maritime internaționale.”
Din Portul Giurgiulești, mărfurile pot ajunge în Portul Constanța fie pe ruta fluvială, folosită de barje pe canalul Dunăre Marea Neagră, fie pe ruta Maritimă care, prin Canalul Sulina, asigură traseul până la rada Portului Constanța.
Octavian Duca, operator portuar: „Acces la un lanț logistic ce va include atât partea maritimă, cât și partea fluvială și, nu în ultimul rând, de a oferi eventual un serviciu integrat, atât transport și operare fluvială, cât și transport și operare maritimă, cu tot ce include acest segment.”
Tranzacția, anunțată chiar la începutul anului 2026, a fost contestată de Fondul Proprietatea, care deține 20% din acțiunile Companiei Naționale Administrația Porturilor Martime Constanța, pe motiv că ar fi riscantă și neprofitabilă. Procesul a fost amânat de judecătorii de la Tribunalul Constanța pentru luna septembrie, însă chiar și așa, preluarea rămâne în picioare, susține ministrul Transporturilor, care a declarant că operațiunea de preluare a Portului Girurgiulești este pe ultimă sută de metri.
Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor: „Tranzacția dintre Portul Constanța și Portul Giurgiulești este aproape finalizată. Subliniez importanța strategică a acestei achiziții, mai ales în contextul geopolitic mondial. România va deveni, prin această tranzacție, un actor important în reconstrucția Ucrainei, dar și în ceea ce privește schimburile de mărfuri euro-asiatice, prin Marea Neagră.”
Diana Sobaru, jurnalistă Euronews: „Vorbim despre volume uriașe de mărfuri, materiale de construcții, combustibili care vor avea nevoie de rute sigure și rapide de transport, iar în această ecuație, România nu este singură, există o competiție regională, pentru că și alte porturi încearcă să atragă aceste fluxuri comerciale.”
Însă, prin preluarea Portului Giurgiulești, România ar obține un avantaj logistic important: conexiunea directă între diferite tipuri de ecartament feroviar.
Traian Antoniadis, președinte Asociația Oamenilor de Afaceri: „Portul Giurgiulești are capacitatea, pentru că are calea ferată largă ucraineană, față de cea a noastră, care e mai îngustă, are capacitatea să descarce direct vagoanele în navă, deci e un lucru extraordinar de bun.”
Achiziția costă statul român aproximativ 56 de milioane de euro, bani alocați din fondul de rezervă bugetară, la care se vor adăuga 24 de milioane de euro pentru investiții în infrastructură, inclusiv un terminal de feribot.
