Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Descoperire neobișnuită la un control făcut de Ministrul interimar al Transporturilor Radu Miruță. În sediul Centrului Național de Calificare și Instruire Feroviară din Gara de Nord, a fost găsit un atelier de ciocolată și spații folosite ca locuințe.

La control au fost descoperite mai multe ingrediente, iar ministrul susține că, deși directoarea instituției, Anna Maria Dudaș, le-ar fi spus inspectorilor că „nu face nimeni” ciocolată în instituție, aceasta vindea astfel de dulciuri pe pagina sa de Facebook, unde era afișat chiar și numărul său de telefon mobil.

În același sediu a fost descoperit și un spațiu amenajat pentru locuit permanent

Un atelier de ciocolată și camere amenajate ca locuințe, într-o instituție care ar trebui să se ocupe de formarea personalului feroviar. Asta spune că a descoperit ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, în urma unui control la Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară din Gara de Nord.

Directoarea instituției respinge acuzațiile și susține că dulciurile erau făcute doar pentru cadouri, iar spațiul de locuit ar fi fost amenajat pe banii ei.

Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor: „Unt de cacao... Asta e caramel. Nociola.”

Anna Maria Dudaș, directoare la Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară din Gara de Nord: „Aia e a mea”.

Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor: „Câtă nociola mâncați, doamnă?”

Anna Maria Dudaș, directoare la Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară din Gara de Nord: „Nu... Îl dau cadou la biserică. Eu nu mănânc dulciuri deloc”.

Totuși, Radu Miruță susține că dulciurile erau promovate chiar pe pagina de Facebook a directoarei Centrului Național de Calificare și Instruire Feroviară , unde era afișat și numărul ei de telefon.

Anna Maria Dudaș, directoare la Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară din Gara de Nord: „Nu face nimeni... nu le vinde nimeni. Dar nici n-am făcut, că trebuie autorizat să nu poți să faci ciocolată fără să vinzi”.

În timpul verificărilor au fost descoperite și camere amenajate pentru locuit. Directoarea a recunoscut că folosește una dintre ele și spune că a amenajat-o din banii ei.

Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor: „Dumneavoastră ați locuit vreodată pe aici?”

Anna Maria Dudaș, directoare la Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară din Gara de Nord: „Locuiesc, dar nu sunt.... Sunt din Giurgiu. Eu mi l-am amenajat, cât puteam, din banii mei, să pară un pic mai ok."

Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor: „Dvs locuiți în permanență aici, la cum arată."

Anna Maria Dudaș, directoare la Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară din Gara de Nord: „Vin, plec”.

Ministrul susține însă că spațiile par locuite în permanență și afirmă că și alți angajați folosesc clădirea ca locuință, fără să plătească. Întrebată în baza cărei prevederi legale sunt folosite aceste spații, directoarea a răspuns că situația exista înainte de mandatul său și că a moștenit-o de la fosta conducere.

Lucrător din Ministerul Transporturilor: „E aerul condiționat pornit aici.”

Anna Maria Dudaș, directoare la Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară din Gara de Nord: „Nu știu care l-a lăsat”.

Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor: „Și cât platesc pentru asta?”

Anna Maria Dudaș, directoare la Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară din Gara de Nord: „Nu plătesc nimic. Așa am moștenit”.

Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor: „Păi și pe ce criteriu?”

Anna Maria Dudaș, directoare la Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară din Gara de Nord: „Astea le-au facut directorii dinaintea mea, așa le-am moștenit.”

Lucrător din Ministerul Transporturilor: „E spațiul Ministerului. Se vede că nu e niciun pic de ordine.”

Anna Maria Dudaș, directoare la Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară din Gara de Nord: „Da... și vine femeia de serviciu și le strânge.”

Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor: „Ce prevede legea?”

Anna Maria Dudaș, directoare la Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară din Gara de Nord: „O să ne uităm”.

În timp ce ministrul vorbește despre folosirea abuzivă a patrimoniului statului și anunță verificări suplimentare, directoarea CENAFER respinge acuzațiile și susține că nu a încălcat legea. Anna Maria Dudaș conduce instituția din octombrie 2021, după ce a mai ocupat aceeași funcție și în perioada septembrie 2020 – martie 2021.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE