Ministrul Justiției, Radu Marinescu ar mai fi acuzat de faptul că ar fi plagiat mai mult de jumătate din teza sa de doctorat în Drept. Potrivit jurnalistei Emilia Șercan, peste 140 de pagini din cele 247 ale lucrării ar fi copiate. Profesorul universitar dr. Marian Popescu, director al Centrului de Acțiune, Resurse, Formare pentru Integritate Academică al Universitatea din București (CARFIA), a explicat pentru Euronews România implicațiile academice și etice ale acestui caz.
„Regulile nu s-au schimbat. A te ascunde după ele înseamnă a evita adevărul”
Profesorul Marian Popescu a explicat că argumentul ministrului Justiției, potrivit căruia regulile ar fi fost diferite atunci când și-a susținut teza, este unul des invocat, dar care, potrivit normelor academice, nu justifică un astfel de caz.
Potrivit profesorului, acest tip de argument arată nu face decât să arate unele slăbiciuni ale sistemului academic din România, mai ales faptul că regulile universitare nu sunt mereu aliniate cu cele din lege. El a subliniat că situații similare se regăsesc și în alte țări, precum Franța, Marea Britanie sau Statele Unite.
„Este o argumentație pe care am întâlnit-o de mai multe ori. Ea pune în discuție vulnerabilități ale sistemului academic, modul în care normele academice nu sunt corelate cu normele juridice. (...) În momentul în care acuzi pe cineva că nu și-a ales bine momentul, practic eviți adevărul. Regulile nu s-au schimbat. Cel puțin de la Biblie, unde este formulată clar porunca „să nu furi”. Iar ministrul Justiției ar trebui să știe foarte bine acest lucru. A te ascunde în spatele cadrului legal existent sau nu la momentul susținerii tezei arată că nu vrei să spui adevărul”, a explicat Marian Popescu.
El a amintit că și în trecut au existat cazuri documentate de plagiat, făcute publice de mediul academic.
„Așa cum noi am făcut în 2012 la Universitatea din București, documentele privind plagiatul sunt publice și astăzi”, a precizat profesorul.
Profesorul Popescu arată că există o contradicție între dorința unor persoane publice de a obține titlul de doctor și poziția pe care o adoptă ulterior.
„Vedem persoane publice care spun acum că nu au avut nevoie de titlul de doctor, că nu au beneficiat de avantajele lui, că nu au urmărit o carieră academică. Atunci întrebarea firească este: de ce ai vrut să fii doctor?”, a spus acesta.
Când sistemul devine complice
Referitor la argumentul potrivit căruia teza ar fi fost validată de întregul sistem universitar, profesorul Marian Popescu explică faptul că acest lucru nu exonerează autorul, ci indică o responsabilitate colectivă.
„În momentul în care sistemul devine complice, apare această vulnerabilitate. Un coordonator de doctorat, o comisie de îndrumare, un consiliu profesoral al unei facultăți, în acest caz, Facultatea de Drept, și, în final, ministrul care a semnat documentele, toți au eșuat în a îndruma corect doctorandul. Pot accepta ideea că există oameni care, dintr-o patimă sau o ambiție personală, vor să obțină un doctorat fără să înțeleagă normele academice. Dar regula fundamentală este cunoscută de mii de ani: să nu furi”, a conchis acesta.
