Militarii și polițiștii care lucrează ca mercenari ar putea risca pedepse cu închisoarea de la doi la șapte ani. Este una dintre primele măsuri pe care le-ar putea adopta Guvernul Bolojan. O ordonanță de urgență, publicată în transparență decizională de Ministerul Afacerilor Interne, interzice cadrelor MAI și MAPN, în activitate sau în rezervă, să lucreze pentru firme private militare în zone de conflict.
Militarilor și polițiștilor activi sau în rezervă le-ar putea fi interzis să lucreze pentru firme private militare sau de securitate în zone de conflict, fără acordul statului român.
Sunt vizate, de asemenea, activitățile de recrutare, instruire și consultanță. Altfel, aceștia riscă pedepse cu închisoarea de la doi la șapte ani.
Prevederile sunt incluse într-o ordonanță de urgență aflată acum în transparență decizională pe site-ul Ministerului de Interne.
Această ordonanță a apărut la câteva luni, după o investigație realizată de publicația Pressone care a arătat că mai mulți jandarmi și militari au luptat ca mercenari în Congo alături de Horațiu Potra. Ulterior, MApN a confirmat că aproape 500 de rezerviști și șapte militari activi au fost într-adevăr în Congo.
Printre prevederile ordonanței de urgență se numără și creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani pentru mai mulți angajați ai MApN și MAI.