Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Mihail Hodorkovski avertizează Occidentul: Dacă Rusia câștigă în Ucraina, urmează un război cu China

O victorie militară a Rusiei în Ucraina va încuraja Beijingul și va duce la un război între Statele Unite și China din cauza Taiwanului, a avertizat Mihail Hodorkovski, un oligarh rus exilat și critic vocal al lui Vladimir Putin, într-un interviu pentru The Washington Post.

„Un război pierdut în Ucraina este o piatră de hotar pentru un război în Asia-Pacific”, a declarat Hodorkovski. „Dacă SUA vor să se îndrepte către un război în Asia, atunci cea mai bună cale pentru asta este să arate slăbiciune în Ucraina”.

Hodorkovski, care a petrecut un deceniu într-o închisoare din Rusia înainte de a fi grațiat de Putin în 2013, a declarat că intensificarea ajutorului militar occidental pentru Ucraina și asigurarea victoriei acesteia este singura modalitate prin care Statele Unite pot evita un astfel de conflict militar cu China.

„Putin este o persoană care gândește retrospectiv”

„Putin este o persoană care gândește retrospectiv și consideră că, dacă ceva s-a întâmplat în trecut, se va întâmpla și în viitor", a spus Hodorkovski. „Și nu se înșală de multe ori în această privință. Gândind retrospectiv, el vede că de fiecare dată când a început un război mic, societatea s-a raliat în jurul său și i-a văzut pe americani retrăgându-se de fiecare dată. Dacă operațiunea din Ucraina se încheie cu un succes pentru el, atunci naționaliștii care sunt acum principala sa sursă de sprijin nu îl vor lăsa să se oprească și va începe următorul război”.

În timp ce agresiunea rusă va continua dincolo de Ucraina, orice victorie pentru Putin va încuraja de asemenea China să acționeze asupra Taiwanului, a spus Hodorkovski.

Până în prezent, Putin se menține ferm. „Propaganda este încă capabilă să convingă oamenii că sunt învingători pe front”, a mai declarat Hodorkovski.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE