Președintele Nicușor Dan a anunțat joi că l-a desemnat pentru funcția de premier pe europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, propunerea PNL, USR și UDMR, deoarece „are cele mai multe voturi exprimate azi de partide la consultări”. Aritmetica parlamentară arată că eurodeputatul ar mai avea nevoie de voturi pentru a fi învestit de Parlament.
Pe durata consultărilor cu partidele la Palatul Cotroceni, Nicușor Dan și-a făcut socotelile aritmetice în celebrul său carnețel negru care îl însoțește de fiecare dată când are astfel de discuții. Surse politice au declarat pentru Euronews România că Nicușor Dan a făcut calcule legate despre posibile majorități, după fiecare discuție cu delegația unui partid sau grup politic parlamentar.
A vrut să afle de la toate aceste grupuri și partide politice dacă susțin un Guvern politic sau dacă și-ar dori mai degrabă să susțină un Guvern tehnocrat, apolitic.
După ce a încheiat aceste socoteli, șeful statului a anunțat că pe actuala aritmetică, Siegfried Mureșan, eurodeputat liberal, are cele mai multe voturi, pentru că în actualul Legislativ, trei partide care au votat rezoluții de susținere a acestei propuneri de premier - PNL, USR și UDMR au împreună 170 de voturi.
Se mai pot baza pe câteva voturi din partea minorităților și alte câteva voturi din zona neafiliaților. Așadar, vorbim despre un potențial de 170-180 de voturi.
În schimb, social-democratul Sorin Grindeanu este și beneficiar al unei rezoluții din partea PSD și se poate baza pe un potențial incipient de 150-160 de voturi, pentru că PSD are în jur de 128 de parlamentari.
Mai vin câteva voturi din zona POT și voturi de la grupările PACE și Uniți pentru România. De asemenea, Grindeanu se mai poate baza pe unii dintre reprezentanții minorităților naționale.
E nevoie de 233 de voturi minim pentru a se trece un Guvern la testul de învestitură în Parlament.
Scenariul prin care Nicușor Dan ar fi nevoit să desemneze un premier din zona PSD
Când vine vorba despre jocuri de culise, social-democrații au analizat această situație și inclusiv scenariul prin care șeful statului ar putea să vină cu o numire din zona liberală, o desemnare a lui Siegfried Mureșan.
Surse politice afirmă că la această discuție au asistat inclusiv liberali din tabăra sudistă, precum Lucian Bode, precum și Florin Iordache, șef al Consiliului Legislativ. Acolo au ajuns la concluzia că le-ar folosi o astfel de desemnare pentru că are toate șansele să pice în actualul Legislativ dacă AUR nu dă voturile necesare pentru o astfel de desemnare.
În aceste condiții, este posibil să se ajungă la o a treia desemnare, un al treilea ciclu de desemnări, după ce se consumă toate numirile de pe zona de centru-dreapta, astfel încât să-l silească pe Nicușor Dan să vină cu o desemnare din zona social-democrată, fie în persoana lui Sorin Grindeanu, fie în persoana lui Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății, susțin surse politice.
După desemnarea lui Siegfried Mureșan, liberalii vor organiza o videoconferință între liderii din conducerea restrânsă. Cel mai probabil, va avea o întrunire la începutul săptămânii.
Până atunci este de așteptat ca Siegfried Mureșan să înceapă să lucreze la programul de guvernare și la echipa de colaboratori, garnitura de miniștri pe care intenționează să o propună atât din partea celor trei formațiuni care îl susțin, cât și cu miniștri tehnocrați.
