Marco Rubio a avertizat Rusia. Ce se întâmplă dacă atacă o țară din NATO

Incursiunile dronelor și avioanelor rusești în spațiul țărilor europene este criticat de Statele Unite ale Americii. Secretarul de Stat Marco Rubio a avertizat Rusia. Acest „nivel ridicat de tensiune” provocat de ruși ar urma să-i coste și, mai important, ar putea să declanșeze „ceva mai amplu”.

Marco Rubio a avertizat Rusia să nu mai invadeze spațiul aerian al țărilor NATO

În cadrul unei reuniuni G7 care a avut loc în Canada, șeful diplomației americane a reiterat susținerea americanilor pentru statele europene din NATO.

„Nu suntem de acord cu incursiunile, nu ne plac. Avem un angajament ferm față de NATO și față de apărarea partenerilor noștri în cazul în care aceștia ar fi atacați. Considerăm că aceste provocări provin din Rusia și le socotim contraproductive. Evident, acestea creează un nivel ridicat de tensiune care ar putea declanșa ceva mai amplu, ceea ce ar fi o veste proastă pentru ei și, de fapt, o veste proastă pentru toată lumea", a spus Rubio, conform site-ului Departamentului de Stat din SUA. El a răspuns unor întrebări ale jurnaliștilor care au vrut să afle ce se întâmplă dacă rușii mai fac astfel de incursiuni în state precum România sau Polonia.

Rusia a negat mereu că ar fi fost vorba de drone și avioane care i-ar aparține și mereu a dat vina pe Ucraina, cu care se află în război de aproape patru ani.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE