Președinta Republica Moldova, Maia Sandu, a anunțat că fostul președinte al României, Traian Băsescu, a reprimit cetățenia Republicii Moldova. Într-un mesaj publicat pe Facebook, Maia Sandu i-a mulțumit lui Traian Băsescu pentru sprijinul constant acordat cetățenilor Republicii Moldova și pentru susținerea parcursului european al țării.
Președinta Republicii Moldova a subliniat că Traian Băsescu a sprijinit Chișinăul „necondiționat”, indiferent de guvernările aflate la putere.
„Domnul Președinte Băsescu a susținut cetățenii Republicii Moldova cu toată puterea și necondiționat, indiferent de guvernări. Pentru că domnul Băsescu știe câtă luptă s-a dus pe acest pământ pentru a ne păstra identitatea, limba română și pentru a ne rupe de trecutul sovietic ca să mergem înainte - spre un viitor european”, a scris Maia Sandu.
Șefa statului moldovean a vorbit și despre rolul lui Traian Băsescu în facilitarea redobândirii cetățeniei române pentru cetățenii moldoveni și despre programele de burse pentru tineri.
„Domnul Băsescu este respectat și așteptat ca un frate aici, în Republica Moldova. În numele cetățenilor noștri, îi mulțumesc pentru că a contribuit la corectarea unei nedreptăți istorice și a facilitat redobândirea cetățeniei române, a promovat acordarea burselor pentru tinerii noștri și a oferit neîncetat sprijin Republicii Moldova”, a transmis Maia Sandu.
Maia Sandu a precizat că acordarea cetățeniei reprezintă și o reparație simbolică pentru fostul președinte român.
„Mă bucur că am reușit, la rândul nostru, să corectăm o nedreptate făcută domnului Băsescu și am onoarea să-i acordăm cetățenia Republicii Moldova. Domnule Băsescu, de azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru. Vă așteptăm acasă!”, a mai scris președinta Republicii Moldova.
Traian Băsescu: „Rămân devotat cauzei reunificării țării și a poporului român”
Fostul președinte, Traian Băsescu, a ținut să-i mulțumească public președintei Maia Sandu pentru decize. Într-un mesaj publicat pe Facebook acesta a transmis că va continua să susțină atât integrarea europeană a Republicii Moldova, cât și idealul reunificării.
„Prin Decretul Nr.629-X, din data de 26.05.2026, Președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, mi-a acordat cetățenia Republicii Moldova.
Vă mulțumesc Doamnă Preşedinte Maia Sandu şi vă asigur că rămân devotat cauzei integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană şi în egală măsură cauzei reunificării ţării şi a poporului român.
Cu recunoştinţă şi deosebit respect,
Traian Băsescu”, a scris fostul șef al statului pe pagina sa de Facebook.
Cetățenia moldovenească îi fusese retrasă de Igor Dodon
Traian Băsescu primise cetățenia Republicii Moldova în timpul mandatului fostului președinte Nicolae Timofti. Ulterior, în 2017, succesorul său, Igor Dodon, a semnat decretul prin care i-a retras cetățenia moldovenească.
Igor Dodon și-a motivat atunci decizia susținând că acordarea cetățeniei a fost ilegală și afirmând că Traian Băsescu ar fi îndemnat „în repetate rânduri la lichidarea statalității Republicii Moldova prin anexare la România”, ceea ce, în opinia sa, contravenea Constituției Republicii Moldova.
Potrivit presei de la Chișinău, decretul semnat atunci de Igor Dodon nu a vizat-o și pe Maria Băsescu, soția fostului președinte român.
Traian Băsescu a criticat public decizia și a anunțat la acel moment că îl va acționa în instanță pe Igor Dodon pentru retragerea cetățeniei moldovenești.
