Președintele Franței, cancelarul Germaniei și prim-ministrul Poloniei sunt așteptați, pe 27 august, la Chișinău, de Ziua Independenței. Emmanuel Macron, Friedrich Merz și Donald Tusk merg în Republica Moldova la invitația președintei Maia Sandu.
Lideri europeni, așteptați pe 27 august în Republica Moldova. Nicușor Dan va merge acolo pe 31 august
Cei trei lideri, alături de Maia Sandu, vor face declarații de presă la sediul Președinției, apoi se vor adresa oamenilor în timpul concertului de Ziua Independenței din Piața Marii Adunări Naționale. Prin această vizită, ei își arată din nou sprijinul pentru Moldova și parcursul ei european, se arată în comunicatul aparatului prezidențial al R.Moldova, scrie Agerpres.
Vizitele liderilor europeni vin cu puțin timp înainte de alegerile parlamentare, considerate vitale pentru viitorul Republicii Moldova. Sondajele de opinie arată o luptă strânsă între politicienii pro-europeni și cei pro-ruși. Președintele României nu va participa la întâlnire. Nicușor Dan va ajunge la Chișinău separat, patru zile mai târziu, de Ziua Limbii Române.
Bolojan, în Republica Moldova
Și Ilie Bolojan se află, sâmbătă, într-o vizită în Republica Moldova. El a fost primit cu onoruri militare de către omologul moldovean, Dorin Recean, la sediul Guvernului de la Chișinău. De dimineață, cei doi premieri au făcut și un scurt tur al vămii Albița și au vizitat punctele de lucru.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, discuțiile se vor concentra asupra principalelor teme și proiecte de cooperare aflate pe agenda bilaterală, inclusiv proiectele finanțate de către România prin intermediul fondurilor nerambursabile, precum și aspecte legate de integrarea europeană a Republicii Moldova.