Numărul tinerilor care joacă la păcănele este în creștere. Un studiu arată că 14% dintre liceeni au încercat jocuri de noroc în ultimul an, iar o treime dintre ei au simțit nevoia să parieze tot mai mulți bani.
Pentru a preveni adicția, Oficiul Național pentru Jocurile de Noroc vrea să finanțeze centre de tratare a dependenței, dar și să simplifice procesul prin care jucătorilor le este blocat accesul în casinouri, la cerere.
Jocurile de noroc devin o atracție încă din liceu, avertizează rezultatele unui sondaj făcut în șase unități de învățământ din Capitală. 14% dintre adolescenți au jucat în ultimul an, iar 87% dintre ei spun că folosesc cel puțin 2 tipuri de jocuri.
Studiul mai arată că o treime dintre cei care joacă au simțit nevoia să parieze tot mai mulți bani, iar o bună parte dintre ei au recunoscut că au mințit în legătură cu câți bani au investit.
Accesul ușor la jocuri online, publicitatea agresivă dar și lipsa de reglementare a industriei sunt doar câțiva dintre factorii care îi ademenesc pe tineri, spun specialiștii în combaterea adicțiilor.
Un proiect de lege care interzice amplasarea salilor jocurilor de noroc la mai putin de 300 de metri de institutiie de invatamant este si acum in analiza Parlamentului, desi Senatul a votat proiectul acum 2 ani. Asa se face ca si in apropiere de aceasta scoala exista sali de jocuri pe o raza de 200 de metri.
Industria jocurilor de noroc aduce anual 2 miliarde de euro la bugetul de stat. Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc propune o strategie pentru a combate și trata dependența:
Firmele care operează jocuri de noroc sunt obligate prin lege să plătească taxă pentru joc responsabil, iar banii colectați ar putea fi investiți în centre pentru tratarea dependenților.
Oficialii spun că incidența de joc în România este estimată la 15%, adică, aproape 2,4 milioane de români au jucat cel puțin o dată în viață. Cel puțin 100.000 dintre români au dezvoltat o dependență din cauza acestei distracții.