Italia a amendat App Store cu 98 de milioane de euro pentru lipsa de transparență în privința politicii de urmărire a utilizatorilor, relatează Euronews.com.
Apple într-o controversa constantă privind politica de preluat datele utilizatorilor
Autoritatea de competiție italiană a amendat Apple, Apple Distribution International și Apple Italia cu 98 de milioane de dolari. Motivul este „poziția de dominanță absolută” prin App Store, care forțează dezvoltatorii de aplicații să includă prea multe reguli de urmărire a utilizatorilor.
Autoritățile de reglementare au declarat că Apple abuzează de poziția sa în piața distribuției de aplicații iOS prin impunerea regulilor de App Tracking Transparency.
Apple a forțat dezvoltatorii să implementeze consimțământ dublu din partea utilizatorilor pentru datele folosite în publicitate. Astfel, spun italienii, Apple a subminat modelele de afaceri bazate pe reclame, fără a oferi beneficii proporționale în materie de confidențialitate.
Această dublare, concluzionează autoritățile de competiție (ATT), „duce la o lipsă de proporționalitate în regulile ATT, având în vedere că Apple ar fi trebuit să garanteze același nivel de confidențialitate pentru utilizatori oferind utilizatorilor opțiunea de a obține consimțământul printr-un singur pas”.
Amenda vine în urma unei investigații lungi, desfășurate în coordonare cu Comisia Europeană și cu autoritatea italiană pentru protecția datelor, Garante per la Protezione dei Dati Personali, care a analizat impactul politicii App Tracking Transparency.
Aceasta nu ar fi prima dată când Apple primește o amendă în spațiul european. În aprilie 2025, Comisia Europeană amenda atât Apple, cât și Meta, cu 500 de milioane de dolari.
Oficialii europeni au declarat că „în temeiul Regulamentului privind pieţele digitale, dezvoltatorii de aplicaţii care îşi distribuie aplicaţiile prin intermediul App Store de la Apple ar trebui să fie în măsură să informeze clienţii, în mod gratuit, cu privire la ofertele alternative din afara App Store, să îi orienteze către aceste oferte şi să le permită să facă achiziţii".
