Iranul și Rusia încep astăzi exerciții militare comune. Marina rusă a publicat deja imagini cu una dintre navele sale de război, care acostează într-un port din Iran.
Manevrele vor avea loc în Marea Arabiei şi în nordul Oceanului Indian, potrivit unui contraamiral iranian, citat de agenția de presă ISNA. Acestea au loc în contextul în care Iranul a anunțat că a închis strâmtoarea Ormuz pentru exerciții militare, care au început luni. Acestea au loc și după ce în Elveția au avut loc discuții Iran-SUA privind programul nuclear al Teheranului. Strâmtoarea este ruta prin care se transportă o cincime din petrolul mondial.
Situația în zonă este extrem de tensionată. CNN a anunțat că armata americană este bine poziționată și mai multe surse au precizat că este pregătită să atace Iranul, dacă va primi ordin: Donald Trump nu a luat încă o decizie cu privire la eventualele acțiuni militare.
