Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Vești bune și vești rele după a doua rundă de negocieri dintre SUA și Iran. JD Vance susține că Donald Trump are „foarte multe opțiuni”

Negocierile pe programul nuclear al Iranului vor continua, a anunțat vicepreședintele Statelor Unite. Aceasta este vestea bună. Vestea rea, a atras atenția JD Vance, este că Donald Trump a transmis niște cerințe pe care Iranul nici măcar nu vrea să le recunoască și cu atât mai puțin să le discute.

„Cred că președintele are foarte multe opțiuni. Avem o armată foarte puternică. Președintele a demonstrat că este dispus să o folosească. De asemenea, are o echipă diplomatică remarcabilă. A arătat că este dispus să o folosească și pe aceasta.

Președintele a stabilit anumite linii roșii pe care iranienii nu sunt încă dispuși să le recunoască și să le abordeze. Așadar, vom continua să lucrăm la acest lucru, dar, desigur, președintele își rezervă dreptul de a decide când consideră că diplomația și-a atins limitele.

Este unul dintre cele mai ostile și, totodată, unul dintre cele mai iraționale regimuri din lume. Nu poți permite unor astfel de oameni să dețină cea mai periculoasă armă cunoscută de om. Ar fi îngrozitor pentru securitatea noastră”, a declarat JD Vance.

Iranul și Statele Unite au purtat marți, la Geneva, a doua rundă de negocieri indirecte privind dosarul nuclear. Discuțiile se poartă într-un climat extrem de tensionat în condițiile în care americanii au trimis deja în zonă efective militare importante.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE