Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ionel Arsene va fi extrădat din Italia. Decizia definitivă a fost anunțată de Ministerul Justiției

Curtea de Casație din Italia a decis predarea lui Ionel Arsene autorităților din România. Hotărârea este definitivă, iar în scurt timp va fi predat autorităților din țară, a precizat Alina Gorghiu, ministra Justiției într-o declarație de presă.

Fostul președinte al Consiliului Județean Neamț a fost condamnat definitiv, de instanța română, la o pedeapsă cu închisoarea de 6 ani și 8 luni, pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență.  

"Ministerul Justiţiei tratează toţi fugarii la fel, indiferent de numele lor. Astăzi, Curtea de Casaţie din Italia a decis predarea lui Ionel Arsene autorităţilor din România. Hotărârea este definitivă. În scurt timp va fi predat autorităţilor din ţară. (...) Statul român este preocupat ca justiţia să fie făcută până la capăt", a scris Alina Gorghiu pe Facebook.

Ionel Arsene este rezident în Italia, iar conform legislației italiene judecătorii pot refuza predarea unui condamnat dacă acesta dovedește că are rezidență în peninsulă.

Conform unor surse, este posibil ca Ionel Arsene să fi obținut rezidența înainte de anul 2021, când italienii au schimbat legea și permit judecătorilor respingerea extrădării doar în cazul în care un condamnat are rezidență de cel puțin cinci ani.

Ionel Arsene, trimis în judecată de DNA în 2018 pentru trafic de influență

Ionel Arsene a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în anul 2018, pentru trafic de influenţă, infracţiune săvârşită în 2013, în perioada când acesta era deputat.

Conform DNA, în cursul anului 2013, Ionel Arsene, în calitate de deputat şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a PSD, ar fi primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 100.000 euro, pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală. 

 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE