Deputații europeni au votat o rezoluție pentru aplicarea instrumentului „anti-coerciție” împotriva Chinei. Este vorba de măsuri mai ferme în Parlamentul European pentru a contracara acțiunile Beijingului, pe fondul tensiunilor în creștere. Pe 7 octombrie, deputații europeni au susținut rezoluția cu o majoritate covârșitoare, de 454 de voturi pro, 86 împotrivă și 110 abțineri, potrivit Euronews.com.
Parlamentul European afirmă că UE trebuie să ia măsuri împotriva utilizării de către China, în scopuri de război, a mineralelor din pământurile rare, de care Europa depinde. Măsurile sunt necesare pentru ca Beijingul să nu transforme dependența Europei de materiile prime critice într-o armă. Europa a resimțit vulnerabilitatea acestor dependențe în 2025, când China a restricționat exporturile de pământuri rare – vitale pentru industriile auto, de apărare și de tehnologii curate ale UE – pe fondul intensificării războiului comercial cu Statele Unite.
UE vrea să „rupă” Rusia de China
În plus, rezoluția votată califică China drept „un factor decisiv” în războiul purtat de Rusia în Ucraina, subliniind „sprijinul diplomatic și asistența materială din partea Chinei, care susțin complexul militar-industrial rus”.
Practic, aproape toate sistemele avansate de arme rusești, de la drone aeriene, la vehicule robotizate, funcționează cu componente vitale provenite din China.
În consecință, sunt solicitate măsuri mai ferme împotriva demersurilor economice exercitate de China și a sprijinului acordat de chinezi Rusiei, avertizând că relațiile Moscova - Beijing au ajuns la un „punct critic”. Iar Uniunea Europeană este din ce în ce mai îngrijorată de relația strânsă dintre Beijing și Moscova și de rolul pe care îl joacă aceasta în susținerea invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina.
„Relațiile au ajuns acum la un punct critic, în principal din cauza practicilor economice neloiale ale Chinei, precum dumpingul și spionajul, precum și a poziției sale față de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, se menționează în rezoluția adoptată de parlamentarii UE.
Între timp, comisarul european pentru comerț, Maroš Šefčovič, a plecat la Beijing, pentru discuții decisive menite să restabilească echilibrul în relațiile comerciale din ce în ce mai tensionate.
Instrumentul anti-coerciție (ACI) este un mecanism care permite Uniunii Europene să adopte măsuri radicale – până la restricții privind licențele și drepturile de proprietate intelectuală – împotriva unei țări terțe care exercită coerciție economică asupra UE.
Dominanța Chinei în domeniul producției și prelucrării materiilor prime strategice a devenit un punct de blocaj major în negocierile comerciale, oferind Beijingului o pârghie considerabilă în contextul în care Bruxelles încearcă să-și reducă dependența de importurile din China.
O propunere a Comisiei care încurajează companiile să-și diversifice furnizorii în sectoarele strategice este în curs de elaborare și ar urma să fie prezentată până la sfârșitul acestui an.
Rezoluția vine la două zile după ce Germania și Franța și-au întărit poziția față de Beijing, solicitând un nou instrument comercial care să permită Comisiei să impună măsuri care să conducă la „o excludere imediată de pe piața internă, dacă este necesar”.
