Inflația din zona euro urcă peste prognoze. Piețele resimt presiunea

Inflația din zona euro a accelerat ușor în august, depășind estimările economiștilor, dar rămânând suficient de aproape de obiectivul de 2% al Băncii Centrale Europene (BCE) pentru a nu genera îngrijorări majore, scrie Euronews.com.

Potrivit celor mai recente estimări rapide publicate de Eurostat, rata anuală a inflației în zona euro a urcat la 2,1% în august, față de 2,0% în iulie. Analiștii se așteptau ca nivelul să rămână neschimbat.

La nivel lunar, prețurile au crescut cu 0,2%, după ce în iulie au stagnat.

Inflația de bază – care exclude energia, alimentele, alcoolul și tutunul – a rămas la 2,3% pentru a patra lună consecutiv. Aceasta sugerează că presiunile de fond asupra prețurilor se mențin, dar nu se intensifică într-un ritm care să alarmeze BCE.

Inflația serviciilor se temperează ușor

Pe componente, prețurile la alimente, alcool și tutun au crescut cu 3,2% față de anul trecut, în scădere de la 3,3% în iulie, iar inflația serviciilor a coborât marginal la 3,1%.

Bunurile industriale non-energetice au rămas stabile la 0,8%, iar energia a continuat să se ieftinească, deși mai lent: -1,9% în august, comparativ cu -2,4% în iulie.

Diferențele între state rămân mari: Estonia a înregistrat cea mai ridicată inflație, 6,2%, urmată de Croația cu 4,6%. La polul opus, Franța a raportat doar 0,8%, iar Cipru chiar -0,1%.

Lunar, Belgia s-a remarcat printr-o creștere de 1,5% a prețurilor, în timp ce mai multe țări au consemnat deflație: Grecia -0,6%, Lituania și Finlanda -0,3%, Letonia și Italia -0,2%, iar Portugalia -0,1%.

Ce va face BCE?

Banca Centrală Europeană a decis în iulie să pună pe pauză ciclul de reducere a dobânzilor, după opt scăderi consecutive.

Președinta Christine Lagarde a declarat atunci că BCE este „într-un punct bun”, dar a adoptat un ton prudent, invocând incertitudini legate de politica comercială și lanțurile globale de aprovizionare.

Cu inflația menținându-se aproape de țintă și rata șomajului din zona euro la un minim istoric de 6,2%, piețele nu anticipează modificări de dobândă la următoarea ședință a Consiliului Guvernatorilor, programată pe 10 septembrie.

Dobânda la facilitatea de depozit ar urma să rămână la 2%, BCE păstrându-și atitudinea de „așteptare și observare”.

Piețele, în scădere pe fondul riscurilor politice

Bursele europene au scăzut marți, presate de incertitudinile politice interne din Franța și Olanda, care au amplificat nervozitatea investitorilor.

Indicele DAX al Germaniei a pierdut 1%, coborând sub pragul de 24.000 de puncte, cel mai redus nivel de la începutul lui august. Indicii din Italia (FTSE MIB) și Spania (IBEX 35) au scăzut, în timp ce CAC 40 din Franța a stagnat.

La nivel european, Euro STOXX 50 a pierdut 0,5%, iar Euro STOXX 600 a scăzut cu 0,6%.

Dintre companii, LVMH a contracarat tendința negativă, urcând cu 3,2% după ce HSBC și-a majorat ținta de preț la 625 euro de la 535 euro. În schimb, Siemens a scăzut cu 2,9%, iar ASML cu 2%.

Pe piața valutară, euro s-a depreciat cu 0,7%, până la 1,1630 dolari, pe fondul preferinței investitorilor pentru dolar.

Aurul a atins un nou record istoric, depășind 3.500 dolari uncia, în timp ce argintul a urcat peste 40 dolari uncia, cel mai ridicat nivel din septembrie 2011.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE