Nicolas Feraud, primarul stațiunii elvețiene Crans Montana, a făcut noi precizări în ceea ce privește legalitatea funcționării barului Le Constellation, acolo unde au murit 40 de persoane în noaptea de Anul Nou. Contrar a ceea ce spusese inițial, edilul a făcut noi verificări și spune acum că nu a mai fost făcută nicio inspecție privind normele de siguranță la acel club în ultimii cinci ani.
Barul Le Constellation, din Elveția, fără verificări de cinci ani
„Inspecțiile periodice nu au fost efectuate în perioada 2020-2025. Regretăm amarnic acest lucru. Nu aveam nicio idee că acestea nu au fost făcute", a spus Nicolas Feraud, citat de Euronews.com.
Consiliul local „nu avea nicio informație că verificările nu fuseseră efectuate”, susține primarul, care spune că nu poate explica de ce nu s-au efectuat inspecții de siguranță pentru o perioadă atât de lungă.
După cercetările de până acum, anchetatorii au declarat că ei bănuiesc că artificiile plasate în sticlele de șampanie au fost cele care au declanșat incendiul în momentul în care scânteile s-au apropiat prea mult de tavanul din lemn, în timpul petrecerii de Anul Nou.
În cadrul conferinței de presă, Féraud a declarat că „un expert extern” a fost contactat, în septembrie 2025, pentru a analiza izolația fonică și a concluzionat că barul respectă normele anti-zgomot. Cu toate acestea, Féraud susține că expertul nu a examinat starea panourilor izolatoare fonice ale barului și „dacă acestea erau ignifuge”.
Primarul a anunțat interzicerea tuturor tipurilor de artificii în localurile din zonă. El a spus că acestă decizie este „evidentă”.
Féraud a mai declarat că nu va demisiona și că va fi „la latitudinea judecătorilor” să decidă dacă și consiliul local va face obiectul unei anchete penale.
Autoritățile elvețiene au deschis o anchetă penală împotriva managerilor barului, soț și soție. Cei doi sunt suspectați de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și provocarea involuntară a unui incendiu, potrivit procurorului șef al regiunii Valais.
Gravitatea arsurilor persoanelor din bar a făcut dificilă identificarea unora dintre victime și a fost necesar ca familiile să furnizeze autorităților probe de ADN.
Pe 4 ianuarie, anchetatorii au terminat identificarea celor 40 de decedați și au declarat că au și numele tuturor celor 116 răniți în incendiul din Alpii elvețieni.
